Abonare la google news

Barcelona nu a reușit „remontada” » „Extratereștrii”, out din Champions League!

Pentru prima oară după 15 ani, Barcelona nu a prins faza sferturilor de finală din Champions League. Învinși în tur cu 4-1 pe teren propriu de PSG, catalanii nu au reușit „remontada” pe „Parc des Princes”, terminând nedecis, scor 1-1, returul cu PSG, parizienii calificându-se astfel în următoarea fază a competiției cu scorul general de 5-2.

PSG a reuşit să deschidă scorul după o neglijenţă a lui Lenglet, care l-a călcat pe Icardi, iar Mbappe a transformat penalty-ul acordat în minutul 30. Șapte minute mai târziu, „extratereștrii” au egalat prin Messi, starul argentinian punctând cu o execuție de excepție de la 25 de metri care s-a oprit în vinclul porții lui Navas. Fără replică la golul din minutul 37, goalkeeperul parizienilor s-a revanașt în al treilea minut al prelungirilor când a apărat o lovitură de la 11 metri executată de același Messi, respingând în transversală, cele două echipe intrând la cabine cu scorul de 1-1.

Citeste si:  Cum m-au înțepat anti-COVID la Romexpo, în București, unde dădea Vanghelie strașnice revelioane. Nu m-au cipat, încă nu m-au contactat extratereștrii, dar mai aștept

În repriza secundă parizienii s-au apărat exact și nu au mai oferit spațiile generoase din prima repriză, catalanii dominând steril fără a pune în pericol poarta lui Navas, partida terminându-se cu 1-1.

Calificată în sferturile de finală, PSG își va afla pe 19 martie adversara cu care va lupta pentru un loc în semifinalele competiției.

Citeste si:  Barcelona - Sevilla 3-0 | Messi, în finala Cupei Spaniei după o "remontada" istorică. Dembele a reușit o super-execuție, Pique a marcat în minutul 90+4!

Programul returului optimilor Champions League:
Borussia Dortmund – Sevilla 2-2  (3-2)
Juventus – FC Porto  3-2 d.p. (1-2)
Liverpool – RB Leipzig 2-0 (2-0)
PSG – Barcelona 1-1 (4-1)
Marți, 16 martie
ora 22:00 Manchester City – Borussia M’gladbach (2-0)
ora 22:00 Real Madrid – Atalanta (1-0)
Miercuri, 17 martie
ora 22:00 Chelsea – Atletico Madrid (1-0)
ora 22:00 Bayern Munchen – Lazio (4-1)
*) în paranteză este trecut rezultatul înregistrat în tur

Citeste si:  La Liga: Barcelona - Real Sociedad » „Extratereștrii” promit spectacol pe „Camp Nou” cu liderul!

Citeste articolul pe Cancan

 46 total views