duminică 21 noiembrie 11:24 AM

Abonare la google news

Barcelona, invadată de mistreţi. Cum încearcă autorităţile locale să rezolve această problemă

Autorităţile locale din Barcelona se confruntă cu un număr tot mai mare de mistreţi care au invadat oraşul şi au devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai agresivi. Primăria a decis să elimine aceste animale, fapt ce a provocat furia asociaţiilor pentru protecţia animalelor, informează BBC.


Porcii sălbatici au devenit o prezenţă obişnuită în capitala Cataloniei, unde obişnuiesc să caute mâncare prin tomberoanele de gunoi, încurcă traficul şi provoacă inclusiv accidente rutiere.

Un medic veterinar din Barcelona a explicat pentru BBC că oraşul a devenit ceea ce în termeni de specialitate se cheamă „habitat-capcană” (ecological sink, în engleză), adică un mediu cu care animalele s-au obişnuit atât de mult încât, dacă ar fi extrase, nu ar mai fi capabile să îşi procure singure hrana.


Primăria a decis să elimine animalele-problemă, în special mistreţii violenţi care au atacat localnici. Animalele sunt capturate şi eutanasiate – decizie care a provocat nemulţumirea asociaţiilor pentru protecţia animalelor.

„Când sunt mici, puii sunt drăguţi. şi nu par deloc periculoşi. Dar când cresc, încep să atace oameni, câini, să provoace accidente de circulaţie – iar acestea sunt animale pe care trebuie să le extragem”, a declarat un medic veterinar pentru BBC.

În urmă cu câteva săptămâni, cântăreața Shakira a povestit că a fost atacată de doi mistreți în timp ce se plimba în parc cu fiul ei de 9 ani,

Shakira a spus că animalele au atacat-o, după care au fugit în pădure cu poșeta ei.

„Mi-au luat poșeta în care se afla telefonul mobil. Au distrus tot”, a mai spus cântăreața

În 2016, poliția spaniolă a primit 1.187 de apeluri privind atacuri ale mistreților asupra câinlor sau mistreți care încurcă traficul sau chiar lovesc mașini pe stradă.

Editor : Mihnea Lazăr


Digi24.ro


Stirile.eu