luni 17 ianuarie 8:39 PM

Abonare la google news

Bărbat fără mască, bătut de un poliţist local. Scene şocante în Sibiu


Bărbat fără mască, bătut de un poliţist local. Incidentul s-a petrecut în Sibiu. Potrivit martorilor, agentul i-a reproșat celui pe care l-a trântit la pământ faptul că nu purta mască de protecție.


Bărbat fără mască, bătut de un poliţist local

Reprezentanţii Primăriei din Sibiu spun că persoana respectivă este un om al străzii, care devenise recalcitrant după ce fusese amendat de agentul de poliţie pentru că cerşea.

Citeşte şi Bătaie și scandal într-un magazin din Buzău, după ce un bărbat a refuzat să își pună mască de protecție VIDEO

”Din primele verificări rezultă că cetățeanul în cauză a fost amendat în acea zi pentru cerșetorie cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, motiv pentru care a devenit recalcitrant, conform declarațiilor agentului de poliție. De altfel, cetățeanul în cauză a fost amendat în 2021 de 11 ori pentru apelare la mila publică, fiind cunoscut anterior și ca o persoana violentă ce a mai fost implicată în scandaluri în care a utilizat arme albe”, au transmis reprezentanţii Primăriei din Sibiu, potrivit Turnul Sfatului.

Potrivit sursei citate, omul străzii ar fi vrut să-l lovească pe agentul de poliţie atât înainte, cât şi după incident. Reprezentanţii Primăriei spun că a fost demarată o achetă internă, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.

De asemenea, poliţistul este cercetat disciplinar pentru fapta sa.

”Ancheta internă continuă pentru a stabili toate împrejurările acestui nedorit și regretabil incident. Agentul în cauză va fi cercetat disciplinar deoarece utilizarea violenței nu se justifică, indiferent dacă a fost sau nu în legitimă apărare. Polițiștii locali sunt instruiți periodic cu privire la modul corect de comportare și apărare în astfel de cazuri, fără utilizarea violenței fizice și a forței excesive”, mai transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.

Citeşte şi Incident şocant la o şcoală din Gorj. O elevă s-a aruncat de la etaj din cauza unei medii mici

 

 

Romaniatv.net