miercuri 27 octombrie 10:47 AM

Abonare la google news

Băncile au înăsprit accesul la creditele ipotecare, iar tendinţa va continua (BCE)

Instituţiile financiare din zona euro au înăsprit accesul la creditele ipotecare în trimestrul trei din 2021 şi se estimează ca tendinţa să continue în ultimele trei luni din acest an, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.


Înăsprirea accesului la împrumuturi ar putea afecta creşterea economică în zona euro, ceea ce ar putea forţa BCE să adopte noi măsuri de stimulare pentru ca firmele să beneficieze de lichidităţi.

La reuniunea de joi a BCE oficialii vor evalua situaţia economică, deschizând calea pentru adoptarea unei decizii în decembrie privind viitorul programului de achiziţii de active.


“Pentru creditele ipotecare, înăsprirea a fost legată de toleranţa la risc a băncilor şi de costurile lor de finanţare. În trimestrul patru din 2021, băncile se aşteaptă la o înăsprire suplimentară a standardelor de creditare, dar nu estimează o modificare a cererii pentru creditele ipotecare”, a apreciat BCE.

În rândul celor mai mari economii din zona euro s-a înregistrat o înăsprire a criteriilor de aprobare pentru creditele ipotecare în Germania, Spania şi Franţa, în timp ce în Italia nu s-au modificat.

Combinată cu majorarea cererii, înăsprirea standardelor de creditare a dus la creşterea numărului de oferte respinse în Germania şi Franţa, în trimestrul trei din 2021, arată datele BCE.

La şedinţa din 9 septembrie, Banca Centrală Europeană a decis să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, dar a anunţat că va încetini în trimestrul patru din 2021 ritmul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP), care a ajutat la păstrarea costurilor de împrumut scăzute pentru guverne şi afaceri.

Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.

Economedia.ro


Stirile.eu