2 iunie 6:49 PM

Abonare la google news

Autostrada Moldovei: Ce despăgubiri acordă statul pentru exproprierile de pe tronsonul Ploieşti

Potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei, valoarea despăgubirilor se ridică la 6,42 milioane de lei.

 

„Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Autostrada Ploieşti – Buzău ” este necesară

dobândirea prin expropriere a unei suprafeţe totale de 5.237.940 mp, aferentă unui număr de 2.566 de imobile proprietate privată, aflate pe raza localităţilor Râfov, Dumbrava, Drăgăneşti, Albeşti – Paleologu, Tomşani, Colceag, Baba Ana, din judeţul Prahova”, transmite Ministerului Transporturilor.

 

„Autostrada Ploieşti – Buzău reprezintă o prioritate absolută la nivel naţional. Face parte din reţeaua rutieră TEN-T Central, obiectivul fiind, de asemenea, cuprins în Master Planul General de Transport. Astfel, România va fi traversată de două coridoare ale reţelei centrale: Coridorul Orient/Mediteranean de Est şi Coridorul Rin – Dunăre. Această reţea centrală, conform obligaţiilor asumate de către România, va trebui finalizată până în anul 2030, la nivel de autostradă sau drum expres, în scopul reducerii timpilor de călătorie pe teritoriul României”, se mai arată în proiectul Ministerului de Transporturi.

 

Conform sursei citate, coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamţ sau nordul Moldovei. Se desfăşoară la contactul dintre Subcarpaţii Curburii şi Câmpia Română între Ploieşti şi Mărăşeşti, Culoarul Siretului între Mărăşeşti şi Paşcani, Podişul Sucevei între Paşcani şi Siret.

 

Proiectul de drum de clasa tehnică I se conformează clasificării funcţionale europene ERSO ca Drum cu Flux de Trafic Neîntrerupt.

 

Autostrada Ploieşti-Buzău are o lungime de 63,25 km şi se împarte în 3 tronsoane distinct: Tronsonul 1 – Dumbrava (Autostrada Bucureşti – Ploieşti) şi Mizil (DJ 100C), km 0+000 – km 21+000; Tronsonul 2 – Mizil (DJ 100C) – Pietrosu (DJ 203G), km 21+000 – km 49+350 şi Tronsonul 3 – Pietrosu (DJ 203G) – Municipiul Buzău (DN 2B), km 49+350 – km 63+250.

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat marţi, 1 iunie, anunţul de licitaţie pentru execuţie lucrări Autostrada Ploieşti – Buzău. Ploieşti-Buzău este primul tronson din A7 Ploieşti – Paşcani scos la licitaţie pentru construcţie, după ce anul trecut a fost inaugurată secţiunea de 16 kilometri din A7, parte a Centurii Bacău.

 

Potrivit ministrului Transporturilor, sectorul Ploieşti – Buzău ar trebui să fie gata până în 2024, poate chiar la sfârşitul anului 2023.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul