2 iunie 6:29 PM

Abonare la google news

Au înflorit narcisele în Munții Rodnei. Turiștii se pot plimba pe un traseu tematic special amenajat

  • Atracţie turistică în Munţii Rodnei: au înflorit narcisele din poiana de pe Valea Vinului
  • A fost amenajat un traseu tematic având ca simbol „un omuleţ portocaliu”
  • Potrivit specialiştilor, narcisele înfloresc în perioada mai-iunie în rezervaţia care se întinde pe o suprafaţă de 8 hectare

Administratorii Parcului Naţional Munţii Rodnei anunţă că au înflorit narcisele din poiana de pe Valea Vinului situată pe versantul de est al muntelui Saca. Deoarece zona atrage numeroşi turişti, a fost amenajat un traseu tematic având ca simbol „un omuleţ portocaliu”.

Parcul Naţional este administrat de Romsilva, iar angajaţii companiei au făcut toate pregătirile necesare: au marcat traseul turistic şi au conceput un set de sfaturi pentru turiştii care vor să admire „covorul” uriaş de narcise.

„Înfloresc timid narcisele în poiana de pe Valea Vinului situată pe versantul de est al muntelui Saca, din Romsilva – Parcul National Muntii Rodnei. Colegii noştri de la administraţia parcului estimează că după 3 iunie vor fi înflorite în totalitate. Tot ei recomandă turiştilor să urce pe traseul de pe Izvorul Roşu – Dealul Popii. Vă rugăm înainte de a vă porni la drum să vă informaţi asupra stării vremii, să folosiţi o ţinută adecvată pentru drumeţie. Datorită ploilor abundente din ultimul timp o parte din traseu va fi „cu noroi”. Să nu uitaţi haina pentru ploaie acasă. Pe întreg traseul vă va însoţi simbolul traseului tematic, „omuleţ portocaliu”. Atenţie! Drumul comunal Rodna -Valea Vinului este în reabilitare”, anunţă reprezentanţii Romsilva, pe Facebook.

Potrivit specialiştilor, narcisele înfloresc în perioada mai-iunie în rezervaţia care se întinde pe o suprafaţă de 8 hectare. Practic, poiana se transformă într-un covor alb de narcise care este întrerupt din loc în loc de flori de arginţică, genţiană, ceapa ciorii şi brânduşe de primăvară. De aceea, turiştii sunt rugaţi să nu rupă florile.

„Rugăm turiştii care ajung în poiana de pe Valea Vinului, să nu culeagă florile şi să păstreze un comportament civilizat faţă de natură. Le dorim să se bucure de peisajul inedit, să facă fotografii şi să poposească pentru a admira zona şi pentru a se reconecta la natură. Purtaţi mireasma lor în gând şi imaginea în suflet”, este mesajul reprezentanţilor Romsilva. 

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Citeste articolul pe AlephNews