Abonare la google news

Au ieșit în parc la spart semințe, dar au fost imediat observați de polițiști. Cum au fost pedepsiți doi tineri

Vremea bună de afară a scos pe toată lumea în parc. La fel au făcut și doi tineri din Bacău, doar că au adus cu ei și o pungă de semințe. Cei doi băieți au aruncat cojile pe jos, fapt pentru care au fost imediat sancționați de către polițiști.

Doi tineri care mâncau semințe și aruncau cojile pe jos într-un parc din Bacău au fost sancționați de polițiști și obligați să măture zona în care au făcut mizerie, potrivit  Ziarul de Bacău.

În urma incidentului, reprezentanții Poliției Locale au tras un semnal de alarmă și au avertizat că vor monitoriza zonele unde au loc cu precădere astfel de situații.

„Odată cu venirea verii zonele de promenadă, parcurile și locurile de joacă sunt asaltate de grupuri de tineri, adulți care și-au făcut un obicei de a consuma băuturi alcoolice, semințe și de a distruge mobilierul urban. Știm că nu sunt cazuri singulare în orașul nostru și de aceea agenții noștri vor monitoriza zonele unde se confruntă frecvent cu astfel de situații.

Totodată, le reamintim cetățenilor că desfacerea și consumul de băuturi alcoolice în locuri publice precum: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții, mijloacele de transport în comun, autogări, gări, se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 de lei iar aruncarea cojilor de semințe în parcuri şi în locurile de joacă pentru copii se sancționează cu amendă contravențională de la 100 lei la 300 de lei”, arată Poliția Locală Bacău, într-un comunicat de presă.

 

Sursa foto:  zdbc.ro

Citeste articolul pe Cancan