Abonare la google news

AstraZeneca anunță noi reduceri ale livrărilor de vaccin în Uniunea Europeană, din pricina restricțiilor de export

Grupul AstraZeneca a anunţat sâmbătă noi reduceri ale livrărilor vaccinului său împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, invocând restricţii la export, relatează Agerpres, conform AFP.

„AstraZeneca anunţă cu regret o scădere a livrărilor de vaccinuri împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, în pofida efortului său neobosit de a accelera aprovizionarea”, a declarat un purtător de cuvânt.

Confruntat cu dificultăţi de producţie, grupul a decis să apeleze la siturile sale de producţie din afara UE pentru a asigura livrările Celor 27 dar „din nefericire, restricţii ale exporturilor vor reduce livrările în primul trimestru şi cel mai probabil în al doilea”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citeste si:  Hackerul rus care a construit cea mai tare rețea de fraudă cibernetică! „Infraud Organization” avea peste 10.000 de membri și făcea afaceri de sute de milioane de dolari!

Grupul are drept obiectiv livrarea a 100 de milioane de doze în prima jumătate a anului, 30 de milioane în primul trimestru şi 70 în al doilea.

Foarte criticată pentru lentoarea livrărilor în Europa şi întârzierile grupului AstraZeneca, Comisia Europeană, care a negociat contractele în numele celor 27 de state membre, mizează pe o intensificare a livrărilor în al doilea trimestru.

Citeste si:  Mai puține gaze cu efect de seră. Cum intenționează Uniunea Europeană să protejeze mediul

Acestea ar putea atinge un ritm mediu de 100 de milioane de doze pe lună din aprilie până în iunie pentru toate vaccinurile, respectiv de 300 de milioane pentru între trimestrul. Comisia Europeană are drept scop vaccinarea a 70% dintre europeni până la sfârşitul verii.

AstraZeneca a anunţat la sfâşitul lui ianuarie că nu va putea livra Celor 27 decât 40 de milioane de doze de vaccin în primul trimestru, din cele 120 de milioane promise iniţial, din cauza dificultăţilor de producţie dintr-o uzină belgiană.

Citeste si:  Unde poate ajunge Diana Șoșoacă. Surpriza uriașă din politica românească

Sursa foto: Voanews.com


Citeste articolul pe G4Media

 38 total views