Abonare la google news

Asaltate de urs în propria casă. Animalul a încercat să intre peste două femei, forţând uşa şi un geam

O femeie din municipiul Vatra Dornei a trăit o spaimă grozavă după ce s-a trezit cu un urs în curtea gospodăriei. Felicia Forfotă a fugit din calea sălbăticiunii şi s-a baricadat în locuinţă, unde se afla şi mama acesteia, care este imobilizată la pat. Animalul a încercat să intre în casă pe uşă, după care s-a urcat pe un perete pentru a intra pe geam. Din fericire, atât ferestrele, cât şi uşa locuinţei erau închise.

De spaimă, proprietara a sunat la 112 ca să ceară ajutor.

Întâmplarea a fost relatată de preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Suceava, Petrea Dulgheru, care locuieşte tot în Vatra Dornei, aproape de locuinţa vizitată de urs.  

Medicul veterinar a filmat urmele pe care animalul le-a lăsat pe uşa şi pereţii casei şi a povestit că ursul a mai vizitat gospodăria în urma cu câteva săptămâni. Atunci, a furat porcul familiei.

„Ursul i-a luat un porc şi după o săptămână a revenit după al doilea. Ursul a venit noaptea, la ora 11.30, după ce la 11.00 a fost în gospodăria mea şi l-am alergat. De la mine a fugit la doamna Forfotă. Şi-a lăsat amprenta labei pe uşă, amprenta botului pe sticla uşii. Ursul s-a sprijinit pe perete şi a urcat pe perete. A vrut să intre în casă. Vecina s-a speriat şi a ţipat cât a putut. În final, după ce a mâncat găleata cu ce avea pentru porc şi piersicile de pe geam şi mai făcut pe aici câteva minuni a plecat. Dumneaei a rămas speriată”, a spus Petrea Dulgheru.

El a adăugat că oamenii care locuiesc în zona de munte au ajuns într-o situaţie gravă. „Trebuie găsită o soluţie. Trebuie relocat ursul. În zona poligonului sunt patru urşi care fac ravagii. Lumea este speriată, nu mai ştie ce să facă. Este foarte periculos”, a adăugat medicul veterinar.

Video aici. 

Vă recomandăm şi

FOTO Invazie de buburuze în câteva localităţi arădene. Oamenii le scot cu lopata din case

Metoda „ziarul”, ultima modalitate de furt pe litoral. Cum funcţionează

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul