ARGENTINA. Lista VIP-urilor vaccinate preferențial! Inclusiv președintele țării s-a băgat în față!

Scandalul VIP-urilor vaccinate preferențial în Argentina ia amploare. Acuzat de șeful statului că și-a băgat prietenii în față, sărind peste procedura programării online, fostul ministr al Sănătății a făcut publică lista cu cele 70 de personalități care au sărit rândul la vaccinarea antiCovid.

Printre nume, inclusiv cel al președintelui Argentinei, Alberto Fernandez, plus toți membrii cabinetului său!

ARGENTINA. Ce personalități au furat startul la vaccinare antiCovid

În Argentina deja se vorbește despre scandalul „vaccinurilor pentru VIP-uri”. Pe lista rușinii se află preşedintele Alberto Fernandez şi membrii cabinetului său, precum şi ministrul Economiei, Martin Guzman, ambasadorul Argentinei în Brazilia, fostul preşedinte Eduardo Duhalde, soţia sa şi copiii lor, precum şi oficiali care nu se încadrau în categoria populaţiei ţintă pentru primele 1,8 milioane de doze de vaccin primite în ţară. Personalului din domeniul sănătăţii i s-a acordat prioritate pentru vaccinare, iar administrarea serului împotriva Covid-19 la persoanele cu vârsta peste 70 de ani (în provincie) şi peste 80 de ani (în Buenos Aires) abia a început.

Citeste si:  Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Împreună pentru A8: „Mihai Chirica trebuie să-și ceară scuze public”

Întreg scandalul a izbucnit săptămâna trecută, când un jurnalist a recunoscut la un post de radio că, pe baza prieteniei cu ministrul Sănătății, a reușit să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Mărturisirea sa a declanşat un val de reacţii şi pe reţelele de socializare a apărut hashtag-ul #vacunasvip (vaccinuriVIP). „Ideea că există un vaccinator VIP în cadrul Ministerului Sănătăţii este falsă. Ceea ce s-a întâmplat a fost o situaţie deosebită, 10 persoane au fost vaccinate, iar preşedintele a luat măsurile necesare”, a încercat să calmeze situația noul ministru al Sănătății.

Citeste si:  Printre primele persoane vaccinate în România se numără cadre medicale, manageri de spitale și reputați medici

Argentina, ţară cu 44 de milioane de locuitori, are peste două milioane de cazuri de Covid-19 și mai bine de 51.000 de decese. Până în prezent, ţara a primit 1,22 milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V şi 580.000 de doze de Covishield, de la Indian Serum Institute.

Sursa: Gandul

 9 total views