Abonare la google news

Arcul de Triumf se redeschide de pe 5 iunie. Când va putea fi vizitat

Arcul de Triumf se redeschide. Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, anunţă deschiderea Arcului de Triumf pentru vizitare, în fiecare weekend şi în zilele de sărbători legale, începând cu 05 iunie 2021, până pe 17 octombrie 2021. Monumentul va putea fi vizitat gratuit, între orele 11:00 – 22:00.

„Persoanele care se bucură de străzile devenite pietonale pe perioada weekend-urilor sunt invitate să încheie plimbarea cu o privelişte inedită asupra Bucureştiului, pe terasa Arcului de Triumf”, transmite instituţia.

Ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 21:30.

Traversarea se va face pe la trecerea de pietoni semaforizată, în intervalul orar anunţat.

De pe 15 iunie se redeschide și Therme

Relaxarea restricțiilor vine cu o nouă veste bună pentru bucureșteni și pentru toți turiștii care vor să se relaxeze. Therme se redeschide de pe data de 7 iunie.

„Este momentul pentru reconectare, relaxare, reîncărcare. În ultimul an am fost nevoiți să ne deconectăm de la ceea ce contează cu adevărat. Insă acum, mai mult ca oricând, este momentul să ne reconectăm cu noi, cu natura, cu oamenii din jurul nostru. Te așteptăm din nou în același loc uimitor. Te invităm să experimentezi viitorul wellbeing-ului. It’s time to Therme!”, au anunțat reprezentanții Therme pe Facebook.

Trei milioane de români, adică aproape 1 din 5 români care locuiesc în ţară, şi un milion de turişti străini au vizitat Therme în cei patru ani de la deschiderea complexului termal din nordul Bucureştiului, iar investiţiile totale au depăşit în această perioadă 100 milioane euro, a anunţat compania într-un comunicat.

Odată cu inaugurarea acestei investiţii, Bucureştiul a devenit una dintre cele mai importante atracţii din zona turismului de relaxare şi wellness, alături de prima şi cea mai veche capitală termală atestată istoric, Roma, spun reprezentanţii Therme.

Capitala României se afla pe primul loc în topul destinaţiilor turistice din Europa cu cel mai mare potenţial de dezvoltare, conform Indexului Global Mastercard de Destinaţii Urbane 2019, cu peste 1,4 milioane de turişti care au apelat la serviciile de cazare.

Citeste articolul pe RomaniaTV