Abonare la google news

Anunțul făcut de Sorin Cîmpeanu! Școala va începe cu prezență fizică pentru toți elevii

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, afirmă că școala va începe în format fizic pe 13 septembrie.

Ministerul Educației susține extinderea anului școlar, cu atât mai mult cu cât este necesară recuperarea pierderilor educaționale generate de predarea online.

În orice variantă, Ministerul Educației va avea anul acesta inițiativa de a propune extinderea perioadei de cursuri în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar 2022- 2023. În acest sens, vor fi inițiate consultări extinse.

”Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, bazându-mă pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, bazându-mă pe nivelul ridicat de vaccinare a personalului din învățământ, bazându-mă pe acțiunile pe care le avem în vedere pentru a susține importanța și necesitatea vaccinării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți elevii fără scenarii de funcționare. Am dreptul să manifest acest optimism, în paralel luând în considerare orice alte variante vor rezulta din evoluția epidemiologică”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit Ministerul Educației, cursurile vor începe, în acest an, pe 13 septembrie 2021. Anul școlar 2021- 2022 se structurează pe două semestre (34 de săptămâni):

  • semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021;
  • semestrul al II-lea  va avea 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022- 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8- 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2021- 2022

  • 25- 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
  • 23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
  • 15 aprilie 2022- 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
  • 11 iunie 2022- până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

Citeste articolul pe Cancan