Abonare la google news

Anunț. Fermierii pot accesa credite pentru subvențiile cuvenite în 2021. APIA eliberează deja adeverințe

Beneficiari de subvenții din agricultură pot primi mai devreme adeverințele de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie, în baza cărora au acces la sistemul de creditare. Sesiunea este deschisă începând de luni, 15 martie.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituții bancare și nebancare.

În aceste condiții poate elibera, începând din 15 martie, adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe (plata unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu) şi pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2021.

Citeste si:  Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în cazul judecătoarei de la Brăila care a motivat eliberarea din arest a unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate susţânând că nu este vorba totuşi de un atentat terorist şi că inculpatul nu poate fi lapidat

„Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează sa acceseze credite în vederea finanțării  activităților  curente,  de  la  instituțiile  bancare  și  non-bancare  care  au  încheiat convenții cu APIA”, se arată în comunicatul agenției.

Concret, la solicitarea scrisă a fermierului, instituția eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2021solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă.

Citeste si:  Probleme la distribuţia vaccinurilor Moderna în România. Avionul a rămas blocat la Timişoara

Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției, că s-a  efectuat  controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul  de  Garantare  a  Creditului  Rural  IFN -SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului  pentru  Întreprinderi  Mici  şi  Mijlocii  IFN -SA  (FNGCIMM)  garantează  creditele acordate de bănci fermierilor.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

Citeste si:  Diana Șoșoacă, tentativă de asasinat? Ce a pățit senatoarea este halucinant

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor  fi  postate  pe  site-ul instituției.

Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că 1 miliard de lei din plafonul de garanții de 15 miliarde lei este destinat finanțării Agro IMM Invest.

„Este un subprogram destinat susținerii întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar”, anunța primul ministru Florin Cîțu.

Acesta a mai declarat că, în funcție de numărul solicitărilor, bugetul alocat poate fi majorat.

Citeste articolul pe Gandul

 11 total views