Abonare la google news

Antrenorii de fitness și-au mutat antrenamentele pe plajă. Cum se antrenează oamenii la mare

Ce-ai zice de un antrenament pe plajă? La fel ca în București, în Constanța sălile de sport sunt închise.

Așa că Ionuț Anghel, antrenor de fitness, și-a mutat sesiunile pe nisip. Când nu-i prea frig sau când nu plouă, acolo îl găsești.

E alături de jumătate dintre clienții pe care îi avea la sală. Ceilalți și-au luat o perioadă de odihnă.

„Având marea foarte aproape, reprezintă o sursă mai bună de oxigen, nisipul este o sursă de energie și oarecum putem oferi dinamism antrenamentelor decât într-un parc normal”, a declarat Ionuț.

Ramona Pripas este managerul unui restaurant și de peste un an merge la sală de cinci ori pe săptămână. Restricțiile i-au oferit mai mult timp liber pentru ea, dar i-au afectat și antrenamentele. Face sport în funcție de vreme.

„În sală într-adevăr avem mai multe aparate, mai multe echipamente cu care să ne antrenăm, dar și pe plajă este destul de solicitant, nisipul ne ajută să lucrăm mult mai bine”, spune Roxana.

Un antrenament pe plajă durează aproximativ o oră și pot participa trei persoane. Aerosolii și sunetul mării sunt principalele atuuri pentru care nu o să regreți că nu faci sport în interior.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Citeste articolul pe AlephNews