31 mai 6:46 PM

Abonare la google news

Andreescu, alt French Open de coşmar: Bianca a fost trimisă acasă după un meci teribil

Bianca Andreescu (7 WTA) are nişte cifre groaznice, în ultimii doi ani, după cum „Adevărul“ a scris aici. Şi a ajuns la French Open, cu chiu, cu vai, după ce s-a tot „rupt“, inclusiv în acest an.

 

Iar meciul lui Andreescu de astăzi, din turul I, a arătat că, deocamdată, ea e departe de forma ei optimă. În confruntarea cu Tamara Zidansek (Slovenia, 23 de ani, 85 WTA), „Bibi“ a stat pe teren peste trei ore, pierzând la final cu 7-6, 6-7, 7-9. 

 

În decisiv, Andreescu a fost într-o situaţie destul de delicată, în condiţiile în care adversara ei a condus până în al 7-lea game: 4-3. La 4-4, a venit primul break, realizat de Andreescu (5-4). Imediat însă, ea şi-a pierdut serviciul, la rândul ei: 5-5. Apoi, la 6-5 pentru Zidansek, „Bibi“ a avut de salvat o minge de meci pe serviciul propriu! Ceea ce a şi reuşit, iar meciul a continuat, în condiţiile în care la French Open nu există regula tiebreak-ului, în decisiv!

 

Următoarele trei game-uri au fost pe serviciu, însă, la scorul de 8-7 pentru Zidansek, aceasta a reuşit break-ul pentru a-şi adjudeca prezenţa în turul II. Acolo, sportiva din Slovenia o va întâlni pe Madison Brengle (84 WTA).

3

ore şi 23 de minute a durat meciul Andreescu – Zidansek, în turul I de la French Open.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul