luni 24 mai 12:11 PM

Abonare la google news

Ana Maria Brânză-Popescu sau eleganța unui campion


Să-i numeri medaliile, ar lua mult timp. Să-i enumeri calitățile, așa ca om, ar fi iar, ca la maraton. Pentru că Ana Maria Brânză-Popescu, dincolo de faptul că are performanțe care chiar și pe ea au surprins-o, în sensul în care habar nu avea că e cea mai titrată spadasină din istoria Campionatelor Europene, este și o persoană efervescentă. Jovială, caldă și atât de reală.


Ana Maria Brânză-Popescu este genul de campioană care, printre antrenamente grele, istovitoare, cum spune chiar ea, și concursuri, își face timp să le răspundă ea în persoană celor care o iubesc și o admiră pe rețelele de socializare. Iar asta este, dacă vreți, respectul maxim dintre sportiv și galerie.

E omul care nu spune niciodată nu, de aceea am și provocat-o la o altfel de discuție. Mai lungă, mai personală, mai altfel, iar Ana a răspuns. În vestiar, în sală, după o pauză de antrenament, când a avut o clipă liberă, a făcut-o mai ales pentru voi, cititorii și iubitorii sportului.
La 36 de ani, Ana Maria Brânză Popescu merge la Tokyo, la Olimpiadă. Ea este unul dintre motivele pentru care mulți dintre românii se vor trezi cu noaptea-n cap și cu emoția în gât.

„Am învățat de-a lungul timpului să-mi fac planuri pe termen scurt”

Eu, cel puțin, te văd de o viață parcă în concursuri. Medalii, lacrimi, uneori…spune-mi, mai poți? Te mai ține sabia, spada? Că niciodată n-am știut să-i zic corect pe nume….

Să începem cu începutul, scrima este sportul, iar spada, floreta și sabia sunt ramurile sportive. Eu practic proba de spadă! Acum că ne-am lămurit, răspunsul este da, mai pot. Deși am spus în repetate rânduri că sportul doare mult mai tare după vârsta de 30 de ani, tot așa este și satisfacția unui antrenament reușit! Sunt întrebată atât de des dacă „mai pot” și ce mai caut pe planșa de scrimă, încât am ajuns și eu să mă întreb, dar bucuria de a fi acolo, emoția competiției, adrenalina, toate la un loc mă fac să merg mai departe și să pot chiar și atunci când pare că e greu.

Am așa, în minte, poza aceea fantastică, asaltul de la Rio. Cum te vezi tu acum, la Tokyo? Și nu zic ca să pun presiune sau să ne promiți ceva nouă, pur și simplu, unde te vezi și cum te vezi tu?

Întreaga carieră am fost într-o continuă fugă după confirmare și validare, iar acest lucru nu a fost chiar rău pentru că m-a motivat. De această dată, în schimb, la începutul ciclului olimpic mi-am promis că voi face tot ce ține de mine pentru a ajunge la Tokyo pentru mine! Prima parte a drumului am dovedit-o și mi-am câștigat locul acolo, dar sunt conștientă că greul abia acum începe. Nu voi face promisiuni, nu voi da pronosticuri, dar pot să promit că voi face tot ce ține de mine pentru a ajunge acolo în cea mai bună formă! Înainte obișnuiam să îmi fac scenarii, să vizualizez fiecare asalt, adversar, iar acest lucru îmi consuma energie. Acum experiența îmi spune doar să îmi fac temele cât mai bine și să mă aștept la orice surpriză!

Ana Maria Brânză Popescu este cea mai galonată scrimeră din EuropaAna Maria Brânză Popescu este cea mai galonată scrimeră din Europa

Peste 4 ani, unde va fi Ana Maria Brânză-Popescu?

În vremurile pe care le trăim, îmi este greu să spun unde voi fi mâine Am învățat de-a lungul timpului să-mi fac planuri pe termen scurt, așa că este prematur să mă gândesc unde mă va duce drumul peste 4 ani… dar la cum mă cunosc, sigur nu prea departe de o sală de sport!

Ești cea mai titrată spadasină din Europa, pentru mine nu e surpriză fiindcă te știu practic de o viață acolo sus. De ce a fost asta o surpriză pentru tine?

Întotdeauna când sunt întrebată care medalie este cea mai importantă pentru mine, răspunsul este același: următoarea. Tocmai de aceea am fost surprinsă să aflu că sunt cea mai titrată spadasină din istoria Campionatelor Europene de scrimă. Îmi cunosc rezultatele, nu sunt modestă din cale afară, dar știu și că sunt alte sportive în circuit cu rezultate remarcabile, ca să nu mai vorbesc de generațiile trecute când lupta era și mai aprigă.

„E mai sănătos să nu ne luăm așa de în serios”

Ce îți scriu fanii, de obicei, pe rețelele de socializare? Spre deosebire de alți campioni, am observat că ești o persoană extrem de populară.

Fani este mult spus, din punctul meu de vedere. Eu încă sunt fascinată că sunt oameni care își iau din timpul lor pentru a-mi urmări activitatea și poate cel mai important este faptul că acei oameni sunt acolo și mă felicită când câștig, dar au o vorbă bună pentru mine și atunci când nu reușesc să îmi îndeplinesc obiectivele. Tocmai de aceea am ales să mă ocup singură de conturile de social media… este modul meu de a le mulțumi pentru tot sprijinul acordat!

Ești o tipă foarte spirituală, cu simțul umorului extrem de dezvoltat. Eu aș zice că asta ajută mult, din experiența proprie, ce zici tu însă mă interesează mai mult.

Întotdeauna am fost de părere că-i mai sănătos să nu ne luăm așa de în serios. Oricum avem o groază de probleme, deadline-uri, griji și altele… dacă le-am trata pe toate cu un zâmbet, poate că n-ar strica.

Îl urmăresc cu drag pe Duras, practic, uneori te eclipsează, ca să zic așa, în popularitate. Iubești animalele, ai o legătură aparte cu ele?

Mă eclipsează în majoritatea timpului, nu doar uneori, iar noi ne-am obișnuit cu medaliile de argint în familie. Glumim adesea spunând că Duras este singurul „influencer” din familie. Nu pot să spun că am o relație aparte cu animalele sau nu ca și mama mea, care are pe „gestiune” 12 suflete de căței și 6 pisici salvate de care are grijă! În copilărie am avut câini și sunt atașată de ei. Energia lor, bucuria sinceră, au darul de a-ți însenina o zi nu tocmai reușită!

Despre viața de familie și planurile de viitor

Apropos, când nu e dom’ Popescu pe recepție, cine hrănește bietul animal? Glumesc, cățeii mănâncă bobițe, dar vis-a-vis de bucătăreală, tu îți faci reclamă negativă singură.

Nu îmi fac deloc reclamă negativă, doar prezint realitatea din bucătăria noastră. Domn Popescu pe lângă faptul că este foarte priceput este și pasionat de domeniu, iar eu mă bucur nespus de acest lucru! Dar oricât de nepricepută aș fi, să pun bobițele în castronul lui Duras tot îmi iese.

Dincolo de medalii, de realizări profesionale, ce trofeu așteaptă de la viață Ana Maria Brânză-Popescu?

Nu sunt obișnuită să aștept ceva, ci să fac tot ce ține de mine pentru a primi ceea ce îmi doresc. Cu toate acestea, dacă ar fi să îmi doresc ceva cu adevarat, aș vrea doar timp și sănătate cât să le duc pe toate la bun sfârșit… și nu duc lipsă de planuri.

Chiar, ești întrebată des clasica, eterna și fascinanta întrebare cu făcutul copiilor?

Deși este o întrebare standard și îmi este adresată destul de des, consider că este o întrebare nepotrivită pentru orice femeie! Iar eu am învățat că lucrurile bune vin la momentul potrivit. Până în acel moment, îmi fac antrenamentul cu Duras pentru că și un animal de companie este o mare responsabilitate.

Ana Maria Brânză Popescu este una dintre cele mai iubite sportive din RomâniaAna Maria Brânză Popescu este una dintre cele mai iubite sportive din România

Ce fel de mamă crezi că vei fi?

Dacă ar fi posibil să aleg, aș alege tiparul mamei mele cu foarte mici ajustări.

Când nu e ”muschetar”, ce face o campioană ca tine? Nu știu, dă cu aspiratorul, merge la piață după pătrunjel, îi face galerie soțului care trece la cratiță?

Când nu sunt în sala de antrenament, duc o viață normală, ba chiar banală aș putea spune. Merg și la piață, mă ocup și de casă, dar îmi iau timp și pentru mine. Nu am fost niciodată genul „girlie” care să petreacă jumătate de zi la salon, pentru mine este acel „rău necesar”, așa că prefer întotdeaună o ieșire cu Duras în parc sau o carte bună. Nici măcar după cumpărături nu mă dau în vânt!

Mi se pare mie sau tu crezi că locul femeii e la bucătărie…picior peste picior, cu un pahar de vin în față, să urmărească soțul cum gătește?

Eu cred tare mult că viața de cuplu se aseamănă foarte mult cu ideea de echipă unde fiecare își știe foarte bine loc! Cel puțin asta am văzut în copilărie și cumva tiparul s-a potrivit și în cazul nostru.

Soacra ce zice de chestia asta cu gătitul?

Din fericire, avem o relație foarte bună, nu clasica relație noră-soacră. Și nici soacra nu se supără prea tare când nu este responsabilă de bucătărie, deși face cei mai buni cartofi prăjiți din lume!

Numește-mi filmul preferat. Plângi la peliculele romantice?

Nu sunt chiar pasionată de filme și de multe ori prietenii glumesc pe seama mea spunând că și „Titanicul” ar reprezenta o premieră pentru mine! Mie mi se întâmplă să plâng și pe stradă dacă văd o scenă care mă sensibilizează, un copil, un bătrân, un cățel, un gest minor… n-ai zice că sunt așa sensibilă, știu.

Mâine, vine un regizor și îți propune să joci într-un film, ce rol ți-ar plăcea să interpretezi?

Rolul copilului visător, care îndrăznește să creadă în visul lui și muncește pentru el până ajunge să îl împlinească. Practic, rolul vieții mele… deși nu cred că mai iau castingul pentru rolul de copil.

Idealul masculin? Poate să fie și soțul din dotare, dar trecând peste, după ce personalitate întorci capul?

Soțul, dacă nu era idealul masculin, nu mai era soț…

Cea mai mare spaimă a Anei

Ne mai întoarcem puțin la sport. De ce ți-a fost frică cel mai tare în cariera ta? Nu de cine, ci de ce…

De accidentări! Deși am fost ferită în mare parte, întotdeauna am trăit cu această spaimă și cu gândul că nu voi mai putea face scrimă. Nu-i chiar confortabil! Motiv pentru care eu nu schiez, nu merg nici măcar cu bicicleta și mă expun rar riscurilor inutile.

Dacă n-ai fi fost de profesie campioană, unde te-am fi găsit acum?

Probabil aș fi urmat unul dintre drumurile bătătorite de părinții mei, urmând ASE-ul, în cazul mamei, sau Dreptul ca tatăl meu, deși nu cred că am înclinații spre niciunul dintre aceste domenii. Cel mai bine pentru mine a fost să-mi croiesc propriul drum în viață.

Omul căruia îi spui toate secretele tale este…?

Sunt un om deschis și la cât îmi place să vorbesc, rareori se întâmplă să țin lucruri doar pentru mine. În afară de mama, a cărei sarcină este să-mi asculte toate poveștile, nașa de cununie este la fel de responsabilă pe acest subiect. Domnul Popescu iese din discuție pentru că el este cel care află întotdeauna totul înaintea tuturor.

Ce urăști cel mai tare pe lumea asta?

Urăsc faptul că nu toți oamenii se nasc cu șanse egale. Că suntem din ce în ce mai egoiști și mai răi. Și nu în ultimul rând, uităm să zâmbim, să ne bucurăm și să mulțumim pentru cea mai mică realizare. Trăim pe fugă și nici măcar nu știm unde vrem să ajungem… și uite așa fuge și viața pe lângă noi!

Ce te face fericită?

Am nevoie de foarte puțin ca să fiu fericită și ca să îți dau un exemplu, sunt cea mai fericită într-o zi în care nu sună ceasul de dimineață și îmi pot bea cafeaua liniștită visând cu ochii deschiși.

Apropos de mâncare, îți place mâncarea japoneză?

Nu pot să spun că se află în topul preferințelor, dar nici nu refuz.

La scrimă există proba cântarului, ca să zic așa, trebuie să fii atentă la siluetă?

Dacă cineva s-ar fi gândit să introducă proba cântarului la scrimă, cred că aș fi renunțat doar din principiu. Îmi place acest sport pentru că -mi oferă libertate înainte de toate, dar și pentru faptul că îmi pot folosi creativitatea. Am un respect profund pentru sportivii care duc o luptă continuă cu cântarul! Cât despre mine, deși reușesc fără mari eforturi să mă mențin în greutatea optimă, n-aș putea trăi fără o gogoașă cinstită sau o ciocolată meritată după un antrenament istovitor.

Desertul favorit, în fața căruia nu poți să reziști niciodată…

Tiramisu preparat de domnul Popescu, fără doar și poate. Sunt convinsă că și un italian pur sânge ar fi impresionat.

Ești romantică sau mai pragmatică?

Nu sunt chiar genul care crede în Feți Frumoși și Cosânzene, dar un strop de romantism nu strică niciodată.

E ceva ce nu spui niciodată despre tine? Ceva ce urăști să fii întrebată?

Sunt multe lucruri pe care nu spun Chiar dacă sunt o carte deschisă, am și capitole sub cheie. Consider că oricât de incomode ar fi întrebările, poți găsi oricând un răspuns satisfăcător.

Cel mai ”întunecat” secret al tău?

(Râde) N-ar mai fi secret dacă l-aș spune.

Despre drapelul României la Tokyo

Ce ai fi vrut să te mai întreb?

Dacă mai avem copii talentați , muncitori și dornici de performanță în România? Iar eu ți-aș fi răspuns da, încă mai avem, dar depinde de noi cât îi vom susține și cum le vom fi alături pentru ca peste câțiva ani să postăm cu toții mesaje de felicitări pentru ei!

Ce mesaj ai pentru o fetiță care ar vrea să se apuce de scrimă? Dar pentru părinții acelei fetițe?

Să îndrăznească să viseze, să creadă în visul ei și să muncească pentru el până va ajunge să-l împlinească pentru că în fiecare dintre noi există un campion! Iar pe părinți i-aș ruga să fie mereu acolo, în umbra copilei, dar să o lase pe ea să-și ia deciziile. Să îi ofere încrederea și să nu aibă așteptări exagerate deoarece campionii nu se nasc peste noapte!

Și ne apropiem de final… Nu am intenția de a te băga în clinciuri, dar nu am cum să nu te întreb despre povestea cu port-drapelul. Au fost discuții aprige, lumea își dă cu părerea…

Am văzut și eu câteva dezbateri despre acest subiect și nu comentez. Sunt mulți sportivi care ar merita, atât ca o recompensă pentru activitatea lor, cât și cei tineri pentru care ar reprezenta o motivație în plus. Le mulțumesc celor care văd în mine un posibil candidat, iar spre surprinderea mea, nu au fost deloc puțini, doar că programul competiției nu îmi va permite acest lucru.

Există prea multă polemică în jurul acestui subiect, cu port-drapelul României la Tokyo?

Din punctul meu de vedere, se pune cam mult accent pe subiect, dar nu peste mult timp lucrurile vor fi clarificate.

După părerea ta, cine ar fi îndreptățit să poarte steagul României la Olimpiadă?

Așa cum am spus și mai sus, eu am o listă întreagă de sportivi, dar nu sunt eu factorul de decizie așa că voi păstra numele pentru mine.

Playsport.ro