Abonare la google news

Americanii îşi manifestă revolta faţă de violenţa utilizată împotriva protestatarilor în Irak

Statele Unite sunt „revoltate de faptul că protestatarii paşnici” s-au „confruntat cu ameninţări şi cu o violenţă brutală” în Irak, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, informează AFP preluat de agerpres.

„Încălcarea suveranităţii irakiene şi a statului de drept de către miliţiile armate dăunează tuturor irakienilor şi ţării lor”, a adăugat Price, la două zile după moartea a doi protestatari împuşcaţi în timpul unor ciocniri după un miting care a avut loc la Bagdad.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a salutat „eforturile guvernului (irakian) de a trage la răspundere miliţiile, huligani şi grupurile de autoapărare pentru atacurile lor asupra irakienilor care îşi exercită dreptul la libertatea de exprimare şi de întrunire, precum şi pentru atacurile lor împotriva statului de drept”.

Câteva zeci de persoane au fost, de asemenea, rănite marţi, în urma unui miting în memoria activiştilor pro-democraţie asasinaţi în ultima perioadă.

Miercuri, un înalt responsabil al unei coaliţii paramilitare pro-iraniene integrate în structura statului irakian a fost arestat sub suspiciunea că ar fi ordonat asasinarea la începutul acestei luni a unui coordonator al demonstraţiilor împotriva guvernului.

De la declanşarea revoltei populare fără precedent în octombrie 2019, peste 70 de activişti irakieni au fost victime ale unor asasinate sau tentative de asasinat, în timp ce alţi zeci au fost temporar răpiţi.

Nimeni nu a revendicat aceste asasinate, dar activiştii pro-democraţie sunt convinşi că ucigaşii sunt cunoscuţi de serviciile de securitate şi nu sunt arestaţi în pofida promisiunilor guvernului, deoarece au legături cu Iranul.

Citeste articolul pe Stiripesurse