Abonare la google news

Ambulanță implicată într-un accident în județul Dâmbovița

O ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) a derapat și a părăsit partea carosabilă, miercuri seară, răsturnând-se într-o parte. Accidentul a avut loc în comuna Buciumeni, sat Dealu Mare (la ieșirea din Fieni), județul Dâmbovița.

La locul accidentului, echipajele de pompieri au identificat două victime, asistentul medical si pacienta, o minoră gravidă, în vârstă de 16 ani, care prezentau diferite contuzii.

Victimele erau conștiente și au iesit singure din ambulanța implicată în accident.

Paramedicii SMURD le-au acordat primul ajutor, ulterior acestea fiind preluate de două ambulante SAJ si transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Târgoviște.

Citeste si:  Documentar Arte: „Să ne apere Dumnezeu de corona”. Un reportaj despre România habotnică vs România reală

Accident în București. O mașină a Poliției a fost lovită de un SUV

Un accident rutier mai puțin obișnuit s-a produs, miercuri dimineață, în București. O autospecială a Poliției a fost lovită de un SUV la intersecția dintre Bulevardul Regina Elisabeta și bulevardul Schitu Măgureanu din Capitală.

Potrivit primelor informații, cauza accidentului a fost neacordarea de prioritate de către șoferul mașinii de teren.

Arest la domiciliu pentru șoferița care a ucis două fete în cartierul Andronache, din sectorul 2

Femeia care a provocat tragicul accident rutier din cartierul Andronache, din Sectorul 2, va fi plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, marți, de Tribunalul București și este definitivă.

Citeste si:  Accident la Mărășești. O ambulanță s-a răsturnat iar pacienta transportată a decedat

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 ceruseră arestarea preventivă a şoferiţei, însă Judecătoria Sectorului 2 a respins propunerea și a decis, în 2 martie, ca aceasta să fie lăsată în în libertate sub control judiciar. Ulterior, Parchetul a atacat decizia.

Accidentul a avut loc pe 27 septembrie, în sectorul 2

Accidentul s-a petrecut în 27 februarie pe strada Mențiunii din Sectorul 2, unde femeia de 57 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp din beton care s-a prăbușit. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil, unde a accidentat mortal două fete, de 6 și 21 de ani, care se aflau pe trotuar.

Citeste si:  Iar a fost accident cu mașina de poliție în București! A venit ambulanța la fața locului! FOTO

Fetița de 6 ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar fata de 21 de ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată, având răni extrem de grave.

Citeste articolul pe Gandul

 55 total views