joi 11 noiembrie 3:43 PM

Abonare la google news

Alocații 2022. Iată ce acte trebuie să conțină dosarul pentru stabiliarea alocației de stat!


Alocații 2022. Dosarul pentru a primi alocația trebuie să aibă mai multe acte care îndeplinesc condiţii legale pentru ca elevul sau copilul să primească acest venit.


Alocații 2022. Iată ce acte trebuie să conțină dosarul pentru stabiliarea alocației de stat!

Cererile care trebuie depuse pentru stabilirea alocaţiei de stat pentru copii se depun şi se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a cărei/cărui/căror rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, după caz, reprezentanţii legali ai copiilor.

Iată ce trebuie să conțină dosarul:

-cerere tip;
-copie CI/BI părinţi – 1 copie xerox pentru mama şi 1 copie xerox pentru tată;
-copie şi original – certificat de naştere copil;
-copie şi original –  livret de familie – actualizat (se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă;
-copie hotărâre de încredinţare, dacă este cazul;
-copie hotărâre de adopţie, dacă este cazul;
-copie acte reşedinţa, în cazul în care unul dintre părinţi sau ambii are/au reşedinţa într-una dintre ţările U.E;
-extras de cont pe numele titularului, dacă alocaţia se va vira într-un cont bancar

Persoanele cărora li se face plata alocaţiei de stat pentru copii sunt obligate să comunice orice schimbare în privinţa componenţei familiei sau a domiciliului/reşedinţei care poate determina încetarea sau modificarea acordării drepturilor de alocaţie de stat pentru copii, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia acesteia, inclusiv situaţia în care cetăţenii români îşi stabilesc rezidenţă în altă ţară împreună cu copiii lor, se arată în Legea 61/1993, Art. 4.

Creșterea alocațiilor pentru copii care ar fi trebuit să aibă loc pe 1 iulie 2021, potrivit calendarului agreat de Guvernul Orban anul trecut, va fi amânată pentru 1 ianuarie 2022, potrivit unei Ordonanțe de urgență adoptate joi de Guvern. Potrivit unui proiect de OUG discutat săptămâna trecută în Guvern, alocațiile ar crește de la 214 lei în prezent la 243 de lei pentru copiii cu vârste între 2 ani și 18 ani și de la 427 de lei în prezent la 486 de lei pentru copiii cu vârste de până la 2 ani sau copii cu handicap. Acesta mai prevedea și indexarea alocației cu rata medie anuală a inflației începând cu 1 ianuarie 2023.

„Guvernul a stabilit joi majorarea alocației de stat pentru copii din ianuarie 2022 si indexarea acesteia cu inflația din ianuarie 2023. Astfel, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 486 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1. (3);
c) 486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Citește și: Măsurile urgente din programul de guvernare PSD – creşterea pensiilor, alocaţiilor, salariilor şi plafonări de preţuri

Romaniatv.net