Abonare la google news

Alexandru Rafila, reacție acidă după introducerea noilor restricții: „Soluția nu este aceasta”

Medicul Alexandru Rafila și-a arătat dezacordul privind noile reguli prin care se interzice circulația cetățenilor după ora 22:00. Reprezentantul României consideră că această constrângere nu va face altceva decât să contribuie și mai tare la oboseala pandemică pe care toată lumea o resimte.

Noile măsuri ar putea afecta negativ populația

În ciuda faptului că autoritățile iau măsuri anti-Covid-19 spre binele tuturor, oamenii au ajuns într-un punct în care orice restricție reprezintă un obstacol în plus în calea libertății la care visează.

Medicul Rafila a vorbit în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” despre ce se întâmplă cu România în această perioadă, abordând mai multe subiecte, printre care, noile restricții, vaccinarea și imunizarea populației.

Cu privire la noile restricții, reprezentantul PSD susține că ora 22:00 a fost introdusă pentru a limita interacțiunea cu oamenii, însă nu știe dacă cetățenii vor respecta. Medicul susține că această metodă prin care se impun reguli mai stricte decât le pot duce oamenii nu este eficientă.

„Nu știu dacă o să influențeze foarte mult. Iau măsuri foarte stricte pe care oamenii nu le respectă. Soluția nu e să impui lucruri care sunt și mai greu de respectat”, a dezvăluit Alexandru Rafila.

Medicul a dezvăluit, de asemenea, că datele în urma pandemiei sunt îngrijorătoare, reprezentând cea mai mare amenințare la adresa sănătății publice, din 1918 până în prezent.

„Din punctul ăsta de vedere – al sistemului de sănătate, al cercetării – cred că a fost o mare provocare. Foarte multe sisteme s-au adaptat și reușesc să funcționeze destul de bine în pandemie, a apărut munca de acasă, care, din punctul de vedere al angajatorului, poate fi convenabilă, eficientă, dar care este la fel ca și învățământul online: rupe elemente importante din viața noastră socială”, a spus Alexandru Rafila, potrivit alephnews.ro.

În cât timp organismul dezvoltă anticorpi

Profesorul Alexandru Rafila a fost întrebat de ce anumiți pacienți care au trecut prin boală sau au fost vaccinați nu au încă anticorpi. Acesta a explicat că imunitatea oferită de boală durează între trei și șase luni, în timp ce imunitatea prin vaccinare ar dura între un an și doi ani.

„Imunitatea prin boală durează între 3 și 6 luni, cu excepția celor care au avut forme grave, unde anticorpii sunt mai mulți. Vaccinarea oferă o protecție, sperăm noi, de 1-2 ani”, a afirmat medicul.

Cu privire la vaccinare, Alexandru Rafila recomandă cu toată încrederea orice tip de vaccin, dând asigurări cu privire la eficiența acestui ser. Potrivit medicului, prin vaccinare se poate preveni o formă severă a bolii, cât și aglomerarea din spitale.

„La orice vaccin aveți acces utilizați-l. Sunt studii serioase care arată că vaccinul a prevenit într-o măsură covârșitoare cazurile grave și decesele.

În viitor, foarte probabil să fie necesară vaccinarea periodică, nu zic anuală. O imunitate stabilită acum cu siguranță constituie un bun suport pentru revaccinările ulterioare”, a spus medicul, potrivit sursei citate.

Medicul Rafila a fost întrebat ce se va întâmpla cu mersul la biserică în noaptea de Înviere, însă acesta nu a putut oferi un răspuns clar,  deciziile fiind direct legate de evoluția pandemiei.

„Nu poți să răspunzi corect la o astfel de întrebare dacă de controlul epidemiologic al pandemiei se ocupă actualul minister.

Să spun că sper că după 80 de zile de inactivitate Ministerul Sănătății va începe să facă ceva pentru controlul pandemiei? Vom sta acasă dacă nu (va face)”, a mai adăugat acesta.

Citeste articolul pe PlayTech

 45 total views

Citeste si:  În al XII-lea ceas, OMS cere să dispară ”piețele umede” cum a fost cea din Wuhan, posibila sursă a pandemiei