vineri 12 noiembrie 12:00 AM

Abonare la google news

Alexandru Rafila, informații importante din negocierile cu PNL. PSD-ul insistă pe majorarea veniturilor


PSD trage tare de PNL pentru majorarea veniturilor și impozitarea bogaților României. Acestea reprezintă condiții obligatorii pentru ca social-democrații să intre la guvernare.


Propus premier al României de PSD în ultimul an și în prezent, potențial ministru al Sănătății, Alexandru Rafila crede că majorarea veniturilor cetățenilor trebuie să fie o prioritate pentru Guvernul României.

„Eu cred totuși că anumite elemente din PNRR se pot discuta, se pot renegocia. Nu trebuie să uităm că în România, țară în care inflația este galopantă, prețurile la utilități se vor reflecta și în prețul bunurilor de larg consum, deci trebuie să existe o măsură de compensare.

Și până una-alta, singura măsură de compensare care poate să facă posibilă viața în România este mărirea veniturilor, alt mecanism nu avem”, a declarat Alexandru Rafila, pentru B1 TV.

PSD își dorește negocierea PNRR-ului, iar Rafila își pune speranța că liderii de la Bruxelles vor fi îngăduitori.

„Sigur, la un moment dat trebuie să se termine cursa asta între mărirea prețurilor și mărirea veniturilor, pentru că asta înseamnă, de fapt, inflația. Dar nici nu poți ca în momentul în care vezi că a scăzut puterea de cumpărare să ții oamenii în sărăcie și să le periclitezi existența.

Cred că și Comisia Europeană acceptă că lucrul acesta, într-o țară ca România, nu poate să rămână așa cum este în acest moment”, a mai punctat medicul Rafila.

Alexandru Rafila, despre testarea serologică din Israel: „O ştire falsă care circulă în spaţiul public”

Deputatul PSD Alexandru Rafila a precizat, joi, că nu există testare serologică în Israel care să suplinească vaccinarea anti-COVID şi niciun fel de prevedere care să încurajeze această posibilitate.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a dorit astfel să demonteze „o ştire falsă” apărută în spaţiul public.

„Aş vrea să vă dau o informaţie pentru a demonta o ştire falsă care circulă în spaţiul public referitoare la utilizarea testelor serologice în locul vaccinării, de exemplu, în Israel. Am avut două discuţii telefonice cu coordonatorul Programului naţional de combatere a pandemiei din Israel. Nu există aşa ceva în Israel, nu există testare serologică în Israel care să suplinească vaccinarea”, a explicat Rafila, la Palatul Parlamentului.

Potrivit social-democratului, „au existat încercări ale unor studii care să stabilească dacă această testare serologică este utilă, dar rezultatele au fost clar negative”.

„Rezultatele au fost clar negative şi în Israel nu există niciun fel de prevedere care să încurajeze în vreun fel, pentru că nu există nici la Centrul European de Control al Bolilor, nici la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, această posibilitate. Şi lucrul acesta trebuie spus foarte clar, ca să nu mai existe speculaţii în spaţiul public”, a transmis Alexandru Rafila.

Bzi.ro