28 septembrie 1:24 PM

Abonare la google news

Alexandru Dedu este în mare pericol după anunțul lui Constantin Din

Constantin Din (53 de ani), fost arbitru internațional acum observator, este primul om din lumea handbalului care anunță public că va candida la alegerile din 2022 contra președintelui în exercițiu, Alexandru Dedu. Oficialul din handbal a anunțat azi public intrarea în cursa electorală.

Prezent de două ori ca arbitru în Final Four-ul Champions League, alături de colegul Sorin Dinu, omul de afaceri s-a decis să preia inițiativa și dorește funcția supremă în acest sport. Are o viziune de organizare diferită și va pune accent pe educație în rândul sportivilor.

A condus în 2015 finala Final Four. la handbal masculin, FC Barcelona a câştigat atunci ultimul act al Ligii Campionilor învingând cu scorul de 28-23 (14-10) campioana Ungariei, MKB Vesprem, în finala disputată  la Koln (Germania) şi arbitrată de românii Sorin Laurenţiu Dinu şi Constantin Din.

Alexandru Dedu, în pericol! Candidatura surpriză la șefia FR de Handbal: om de afaceri cu 31 de ani de experiență în sport. „Suntem în declin”

Prosport: De ce candidați la șefia FR de Handbal?

Constantin Din: În primul rând ținta mea este să redau handbalul echipelor, nu ca el să fie confiscat de FR de Handbal așa cum se petrece acum. E o altfel de viziune cu care sper să am succes. Am experiență de 31 de ani în handbal, 25 de ani la cel mai înalt nivel.

Văd un model de organizare diferit. Sportul de performanță se poate face doar cu educație, nu se poate altfel. FR de Handbal n-a acordat niciun sprijin educașional handbaliștilor. Nu s-a făcut niciun fel de educație, vom face asta la Centrele de Excelență și nu vă ascund că vom efectua și pregătire profesională, nu numai sport. 80 la sută dintre sportivi nu au nicio meserie după ce se retrag din activitate. E nevoie de viitor în față.

Prosport: Vă pot mărturisi că vom merge cu această pregătire duală și la nivel de seniori, am fost mult în străinătate și se merge pe acest tip de reconversie profesională.

Vreau să ajut la reconstrucția handbalului românesc.

Decesul unui prieten, momentul decisiv de a candida

Prosport:  Care a fost momentul care v-a făcut să luați această decizie?

Cochetez cu această idee de ceva timp. Am așteptat un puc să iau informații. Recunosc că a fost un moment trist, din păcate, atunci când un bun prieten de-al mei s-a stins. Un om extraordinar, unul dintre partenerii handbalului românesc, un prieten bun care a ajutat 15 ani handbalul. În ultimele sale clipe m-a rugat să fac ceva pentru handbal, să schimb lucrurile. Mi-a zis: Costele, baga-te! Recunosc că aveam unele dubii, apoi am luat decizia definitivă.

Prosport: Dacă intrați în handbal înseamnă că neglijați afacerile… E normal, e sănătos pentru dumneavoastră?

Sunt convins că nu voi mai avea timp! Mi-am luat deja măsuri de precauție. În afacerile mele am aceeasi echipă, aceiași oameni de 20 de ani, e un fapt mai puțin întâlnit, așa că nu am emoții mai deloc. Pentru mine înseamnă foarte mult asta, ținem mult unii la alții.

Constantin Din se consideră un patriot

Prosport: Avem un campionat plin de antrenori și jucătoare / jucători străini. E bine?

Avem dezavantaje și avantaje. Un mare avantaj de care nu profitîm e faptul că avem cel mai bun antrenor din lume la băieți, cea mai bunî jucătoare la fete și noi n-am reușit să oferim un produs de marketing pentru media. Și presa să-l șlefuiască ca să avem un produs vandabil… Este incredibil!

În sinea mea sunt patriot și am colindat toată lumea asta. Noi nu suntem mai prejos de ceilalți, ba chiar suntem mai inteligenți. Trebuie să fim puți la treabă, să muncim.

Dezavantajul nostru e că nu avem antrenori bine cotați și aici avem de suferit. Străinii vin și pleacă, ne iau mulți bani, pentru interesele lor. Noi trebuie să ne gândim ce facem pe termen lung, străinii își văd interesele pe termen scurt. Viitorul nostru sunt copii și juniorii,

Eu nu acuz cluburile noastre că iau străini, autoritățile locale cer rezultate și mergem înainte. Menirea FRH e să ajute să apară jucători tineri, trebuie să scoatem jucători tineri să-i oferim cluburilor. De aia cluburile merg afară și iau jucători, soluția e să producem handbaliști tineri și foarte tineri.

Nu-i posibil să avem atâtea meciuri bune, Dinamo ia un jucător de Liga Campionilor, spaniolul Gurbindo, ar trebui să fie emisiuni pe tema asta. Nici măcar după meciuri nu sunt emisiuni de analize cum sunt la fotbal. Cum e posibil așa ceva? Să vină foștii campioni mondiali și europeni să analizeze partidele

Contractul dintre FR de Handbal și televiziuni trebuie rediscutat, nu e posibil așa ceva.

Oamenii își doresc un sistem corect, susține Constantin Din

Prosport: Nu vă e frică de influențele politice, de sistem?

Mă gândesc că sistemul ăsta funcționează așa, dar oamenii își doresc un sistem corect. S-a perpetuat situația aceasta, nimeni nu a făcut nimic. Hai să schimbăm lucrurile și ne va fi bine la toți.

Prosport: Cine a fost mai bun: Gațu sau Dedu?

Nu trebuie să vă răspund, pentru că rezultatele vorbesc. Pe site-ul FRH este redată istoria handbalului românesc… Când ajungi la anul 2014 apare cuvântul declin… De atunci nu s-a mai actualizat nimic, nu mai este niciun rând. Așa că întrebarea dumneavoastră are un râspuns simplu la care nu e nimic de adăugat.

Citeste articolul pe ProSport