Abonare la google news

ALERTĂ METEO. Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină în 17 judeţe. Cum va fi vreme în toată ţara până pe 1 iulie

Astfel, potrivit meteorologilor, din 27 iunie, ora 10:00 până în 1 iulie, ora 21:00, vor fi disconfort termic şi instabilitate atmosferică

Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, la început în sud-vestul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni. În zilele de marţi, miercuri şi joi (29, 30 iunie şi 1 iulie), disconfortul termic va deveni accentuat îndeosebi în regiunile vestice şi sudice, unde va fi caniculă. În timpul după-amiezilor şi serilor, local în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…40 l/mp. 

 

Totodată a fost emis şi un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată de duminică, ora 12:00 până la ora 22:00.

 

În intervalul menţionat, local în nordul Munteniei, al Olteniei, în sud-vestul Transilvaniei şi în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp. 

 

Zone vizate: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

 

Astfel de fenomene se vor semnala pe alocuri, spre seară, şi în celelalte judeţe din Oltenia, Muntenia, inclusiv în Municipiul Bucureşti. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul