26 mai 1:27 PM

Abonare la google news

ALERTĂ de inundații în 13 județe, în urma ploilor torențiale

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a extins, miercuri, atenţionarea precedentă Cod galben de inundaţii. Râuri din 13 judeţe sunt în pericol, până joi după-amiază.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, hidrologii au actualizat alerta precendentă.

Astfel, în perioada miercuri ora 12.00 – joi ora 14.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sf. Gheorghe – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Gorj şi Vâlcea), Călmăţui, Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi) se pot produce inundații.

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş.

Citeste articolul pe Stiripesurse