Abonare la google news

Alegerile de la FR de Baschet vor avea loc pe 3 august! Cine participă la scrutinul amânat deja de două ori

Adrian Voinescu, secretarul general al FR Baschet, a anunţatcă Adunarea Generală a forului, în care se va alege noua conducere, va avea loc în 3 august. Voinescu este la conducerea FRB după demisia preşedintelui Horia Păun şi va candida la scrutin pentru această funcţie.

Alături de el, la alegeri, pentru funcţia de preşedinte FRB vor mai candida fostul conducător al forului Carmen Tocală, fostul jucător Virgil Stănescu şi Ştefan Săndulache, fost antrenor la nivel de juniori.

Scrutinul trebuia să aibî loc pe 15 aprilie, apoi a fost amânat pe 14 aprilie, dar tot nu s-a desfășurat.

Alegerile de la FR de Baschet vor avea loc pe 3 august! Cine participă la scrutinul amânat deja de două ori

Adrian Voinescu a făcut referiri şi la recenta decizie a MTS, care a tăiat temporar finanţarea forului naţional de baschet, motivând proceduri netransparente în organizarea Adunării Generale de alegeri, care a fost amânată deja de câteva ori şi a generat, iar unii candidaţi s-au adresat instanţei pentru clarificarea numărului structurilor sportive cu drept de vot.

”Am participat la cea mai tensionată Adunare Generală din istoria unui baschet românesc aflat într-unul dintre cele mai dificile momente.

Cred că putem spune că baschetul romanesc a trecut peste şocul pandemiei şi revine pe o traiectorie ascendentă, o traiectorie marcată de o bornă extrem de importantă, alegerea persoanelor care o vor conduce pentru următorii patru ani.

Astăzi, respectând statutul ei şi legile în vigoare – aşa cum a făcut-o neîncetat şi până acum – Federaţia Română de Baschet, prin organul ei legislativ suprem, Adunarea Generală, a fixat data alegerilor preşedintelui, vicepreşedinţilor şi a membrilor Consiliului Director, pentru 3 august.

Dincolo de acest aspect şi dincolo de tensiunile cauzate astăzi de unele diferenţe de opinie, cred că este extrem de important că am dovedit public că nimeni nu sfidează legea şi nici nu se poate situa deasupra ei”, a transmis Voinescu.

Citeste articolul pe ProSport