miercuri 27 octombrie 1:33 PM

Abonare la google news

Aglomerație la vaccinare, la Piața Obor. Coada formată este atât de mare, încât înconjoară centrul pe mai multe rânduri

După trei zile în care vaccinarea anti-COVID 19 a depășit record după record în România, miercuri, este din nou coadă la centrul de vaccinare din Piața Obor. Oamenii continuă să vină în număr mare să se imunizeze după ce au intrat în vigoare noile restricții pentru nevaccinați.


Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de bucureșteni s-au așezat la coadă, pentru a se imuniza.


Coada este atât de mare, încât înconjoară centrul de vaccinare pe mai multe rânduri.

Peste 400 de persoane s-au vaccinat aici zilnic, în această săptămână.

Majoritatea oamenilor au ales serul Johnson&Johnson, care se face într-o singură doză.

Reprezentanții centrului le recomandă celor care vor să evite aglomerația de la Obor să meargă la un alt centru din apropiere, de pe strada Oituz, nr. 9, unde este mai liber.

Cei care se vaccinează primesc un tichet valoric de 100 de lei pe care îl pot folosi la orice supermarket pentru a-și cumpăra alimente.

Motivele pentru care oamenii vin să se vaccineze:

„Am venit pentru certificatul verde, atât”, a spus un tânăr.

„Fac Johnson, ca să scap, fac o doză și scap. N-am vrut să-l fac și acum trebuie să-l fac pentru la muncă”, afirmă o femeie.

„Facem ce spune legea. Poate așa scăpăm de pandemia asta cât mai repede”, adaugă alta.

Citește și: Comisiile Senatului au aprobat introducerea certificatului verde pentru angajații de la stat

„Am ales Johnson că e mai simplu, se face o singură dată”, declară un bărbat.

„Pentru locul de munca, ca să fim siguri pentru viitorul nostru, ca să fim vaccinați să ne putem duce unde avem treabă”, afirmă un tânăr.

Citește și: Acces la mall-urile din București doar pentru vaccinați și cei care au trecut prin boală. Care sunt excepțiile (decizie CMBSU)

Nejem Adnan, medicul coordonator al centrului: „Oamenii care vin la ora actuală preferă Johnson&Johnson, fiind o singură doză. Oamenii care au fost vaccinai în prima etapă și s-au sfătuit cu medicii vin pentru Pfizer. Numărul crește în fiecare zi. Oamenii au ajuns la concluzia finală că acest vaccin este salvarea vieții”.

Citește și: Turiștii renunță la vacanțele programate cu mult timp înainte, din cauza certificatului verde. 90% din rezervări, anulate în Predeal

Președintele Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că la fiecare sfârșit de săptămână, până la finalul anului, va fi organizat în toate sectoarele Capitalei un maraton pentru vaccinare.

Citește și: Gheorghiţă: Dacă păstrăm ritmul actual, la final de an vom depăși 70% din populație vaccinată

Editor : Georgiana Marina


Digi24.ro


Stirile.eu