Agenți ai Poliției de Frontieră, amendați după ce au fost surprinși cu barca într-o zonă strict protejată din Delta Dunării | VIDEO

Mai mulți agenți ai Poliției de Frontieră au fost amendați de către agenții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) după ce au fost surprinși într-o barcă într-o zonă strict protejată din Deltă.

Pe lângă faptul că aceștia se aflau într-o zonă protejată, unde nu aveau ce căuta, în barcă aveau și mai multe lansete, iar atitudinea agenților a fost una nepotrivită, informează Tulcea Noastră.

Garda de Coastă confirmă incidentul

Jurnaliștii tulceni au cerut un punct de vedere din partea Gărzii de Coastă Constanța, entitate căreia i se subordonează respectivii agenți, iar instituția a confirmat incidentul.

„Referitor la apariția în spațiul public a unor imagini cu trei angajaţi ai instituţiei aflaţi într-o barcă pe un lac din Biosfera Deltei Dunării, ce reprezintă arie protejată, precizăm următoarele:
Din primele verificări s-a constatat că, evenimentul a avut loc în data de 18.01.2021, când doi angajaţi din cadrul Gărzii de Coastă şi unul de la IGPF, aflaţi în timpul liber, au fost sancţionaţi contravenţional de către un agent din cadrul Administraţiei Rezervaţia Biosfera Delta Dunării pentru că au intrat cu o barcă pe Lacul Raducu, situat între Braţele Chilia şi Sulina, fiind arie protejată, interzisă accesului liber.

Cei trei lucrători au fost sancţionaţi pentru nerespectarea accesul în zona respectivă. În barcă se afla o undiţă, dar nu exista o captură de peşte. Precizăm că la acea dată, nu era perioada de prohibiţie la ştiuca.
Conducerea Gărzii de Costa s-a sesizat cu privire la aspectele semnalate şi a dispus efectuarea unor verificări prin Biroul Control”, a informat Garda de Coastă Constanța.

Fost guvernator al Deltei, revoltat de situație

Mălin Mușetescu, fost guvernator al Deltei Dunării, a scris un mesaj pe Facebook în legătură cu acest subiect.

Citeste si:  Ce cinematografe și teatre din București s-au redeschis. Lista completă din februarie 2021

El susține că, pentru a nu-și pierde credibilitatea, Poliția de Frontieră ar trebui „să își facă curățenie prin curte și să trimită braconierii acasă”.

„Nu este vorba despre instituţii, ci despre oameni. Iată un exemplu concret: Delta Dunării, ghiolul Răducu, zona strict protejată, acces interzis. Chiar şi în misiune, alte autorităţi cu drept de control decât ARBDD, trebuie să fie însoţite de agenţii ecologişti. În cazul de faţă este vorba şi despre prohibiţie la ştiucă. Şi despre icre ajunse acum la 300 lei/kg.

Cei trei din barca sunt angajaţi ai Polititei de Frontieră, surprinşi de un agent al ARBDD în această zonă protejată la pescuit de ştiucă. Se poate vedea în barcă lanseta şi sunt convins că nu credeţi că poliţiştii nu au fost aroganţi şi ameninţători la adresa lucrătorului Rezervaţiei. Au venit cu explicaţii puerile că sunt în misiune, că s-au rătăcit… Repet, nu este vorba despre instituţii, ci despre oameni. Pentru a-şi păstra credibilitatea În Delta Dunării,

Poliţia de Frontieră trebuie să îşi facă curăţenie prin curte şi să trimită braconierii acasă. Cel puţin doi din acea barcă au fost surprinşi cu câteva săptămâni înaintea acestui incident pe acelaşi ghiol, tot la ştiucă, însoţind un şmecheraş cu ştaif de la Bucureşti, sau Constanța – asta are importanţă mai puţină – mare amator de pescuit sportiv în zone interzise fraierilor”, a scris acesta pe Facebook.

Sursa: Gandul

 9 total views