18 mai 8:13 AM

Abonare la google news

Afacere în pandemie: Un întreprinzător din Franţa face săpun cu mucus extras de la mii de melci

Un întreprinzător în vârstă de 28 de ani din Franţa foloseşte mucus extras de la cele câteva mii de melci pe care îi creşte pentru a produce săpun, pe care îl vinde în pieţele locale, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres.

Antreprenorul, care creşte melci într-un spaţiu închis din curtea casei, a început această afacere în luna decembrie. ”Totul se rezumă la dexteritate”, a declarat Desrocher în timp ce atingea un melc pentru a extrage mucus. El a precizat că procesul nu omoară aceste vieţuitoare. ”Îl ating doar cu degetul, se observă că nu este ceva violent, este simplu”, a explicat el.

Fost tehnician IT din cadrul forţelor aeriene, Desrocher a luat decizia de a începe să crească melci în comuna Wahagnies din nordul Franţei din dorinţa de a se ”întoarcere la natură”.

”Odată ce observi şi înţelegi modul în care se comportă melcii, înţelegi că sunt, de fapt, foarte adorabili”, a spus Desrocher. ”Este un animal pe care îl iubesc”, a adăugat el.

Antreprenorul a crescut în total 60.000 de melci. Pe măsură ce intră în sezonul reproductiv, majoritatea sunt transferaţi într-un spaţiu mai generos, în timp ce în jur de 4.000 de exemplare sunt ţinute într-o incintă la el acasă pentru recoltarea mucusului.

Un singur melc va produce aproximativ 2 grame de mucus, ceea ce înseamnă că el are nevoie de aproximativ 40 de melci pentru a produce 80 de grame de mucus – suficient pentru a fabrica 15 bucăţi de săpun de câte 100 de grame.

”Avem nevoie de o mulţime de melci”, a spus el.

Deşi destul de neobişnuit în produsele cosmetice occidentale, mucusul de melc a devenit un ingredient tot mai comun în alte regiuni, inclusiv în produse de înfrumuseţare coreene, datorită proprietăţilor anti-îmbătrânire.

Potrivit lui Desrocher, mucusul conţine molecule de colagen şi elastină, care are proprietăţi anti-îmbătrânire şi de vindecare a pielii.

Melcii îşi folosesc în mod natural mucusul secretat pentru a-şi repara cochiliile dacă acestea se deteriorează, a spus el.

Desrocher a declarat că intenţionează să atingă o producţie de 3.000 de bucăţi de săpun cu mucus de melc în primul an de activitate.

Citeste articolul pe Stiripesurse