sâmbătă 16 octombrie 8:12 PM

Abonare la google news

Adrian Stoian, revenire neașteptată în Liga 1. „Mult succes în tricoul roș-albastru”

Adrian Stoian (30 de ani) revine surprinzător în Liga 1. Fostul mijlocaș al celor de la AS Roma, care a jucat și pentru FCSB sau Viitorul Constanța, a semnat cu Chindia Târgoviște.


Adrian Stoian revine în România, la doar 10 luni după ce s-a despărțit de Viitorul. Mijlocașul născut la Craiova și care are tatuată emblema Universității a fost legitimat ultima dată la Ascoli, în Serie B, și este liber de contract din luna iulie.

Adrian Stoian, revenire neașteptată în Liga 1. „Mult succes în tricoul roș-albastru”

Adrian Stoian devenise, la un moment dat, o figură cunoscută chiar și în anturajul echipei naționale. Cu toate acestea, cariera olteanului nu a avut traiectoria așteptată.


Venirea lui Stoian în România, la FCSB, nu i-a priit. Mijlocașul a rezistat doar jumătate de an la echipa lui Gigi Becali, care l-a adus la recomandarea lui Mihai Stoica. După experiența de la FCSB, Stoian a semnat și cu Viitorul lui Gică Hagi, cunoscut ca un antrenor care știe să readucă la viață fotbaliști considerați plafonați.

Cu toate acestea, Stoian a plecat rapid și de la Ovidiu, unde a jucat doar 3 luni de zile. Stoian speră ca a treia încercare să fie cu noroc. Chindia Târgoviște tocmai l-a anunțat oficial.

Bun venit, Adrian Stoian! AFC Chindia Târgoviște anunță transferul mijlocașului Adrian Stoian (30 ani), jucător care a evoluat, în ultimii ani, la Viitorul, Ascoli, FCSB sau Crotone. Mult succes în tricoul roș-albastru!
Comunicat Chindia Târgoviște.

În echipa lui Emil Săndoi, Adrian Stoian trebuie să facă față concurenței lui Daniel Popa și Daniel Florea.

FCSB și Viitorul, coșmar pentru Adrian Stoian

Stoian are ștate vechi în fotbalul din Italia, unde a jucat atât în Serie A (95 de meciuri – 8 goluri), cât și în Serie B (121 de meciuri – 12 goluri), la 7 echipe.

Imediat după ce a ajuns la Ascoli, în Serie B, Stoian a dezvăluit în presa locală că s-a simțit ca un străin în fotbalul românesc.

„Ultima mea experiență a fost în România, la Viitorul, am evoluat și la FCSB, însă la cât am jucat în Italia, pot spune că atunci când m-am întors în țară parcă eram un străin”, a mărturisit Stoian în ianuarie, pentru Tuttomercatoweb.com.

Roma, Pescara, Bari, Chievo, Genoa, Crotone, Livorno și Ascoli sunt echipele pentru care a jucat Stoian în Italia.

Mijlocașul a fost aproape și de FC U Craiova. Adrian Mititelu l-a dorit imediat după ce a revenit în Liga 1, dar cele două părți nu au mai ajuns la un acord.

Playsport.ro


Stirile.eu