Abonare la google news

Adrian Năstase îi dă sfaturi lui Ludovic Orban pentru bătălia cu premierul Cîţu: Ar trebui să propună un al treilea candidat

Adrian Năstase îi dă sfaturi lui Ludovic Orban pentru bătălia cu premierul Cîţu. Social-democratul îl îndeamnă pe Orban să propună un al treilea candidat pe care să îl susţină.

Adrian Năstase îi dă sfaturi lui Ludovic Orban pentru bătălia cu premierul Cîţu: Ar trebui să propună un al treilea candidat

„În momentul de față, în mod evident, Florin Cîțu are o cu totul altă abordare. Legată de corporatism, progresism și așa mai departe. El reprezintă, de fapt, nu tradiția PNL-ului, ci o altă structură politică. Se va întâmpla lucrul acesta? Rămâne de văzut! Este foarte posibil să câștige Cîțu, dacă mă uit la ultimele evoluții… Până la urmă, a confiscat guvernarea în favoarea bătăliei politice din interiorul PNL-ului, ceea ce este anormal.

Aici este o chestiune pe care probabil ar trebui să o înțeleagă mai bine Ludovic Orban. Eu, dacă ar trebui să-i dau un sfat lui Ludovic Orban, în condițiile în care ajunge la concluzia că nu poate să câștige, al doilea obiectiv din punctul său de vedere ar fi să nu câștige Cîțu. Și, atunci, Orban ar trebui să propună un al treilea candidat pe care el să-l susțină”, a spus Adrian Năstase.

Amintim că liderul senatorilor liberali, Virgil Guran, susținător al lui Ludovic Orban la Congresul PNL din luna septembrie, declară că există temerea că, în cursa internă, se implică și anumite organisme care nu au ce căuta în această competiție politică. De asemenea, liderul senatorilor liberali, președinte al PNL Dâmbovița, a mai spus, într-un interviu la RFI, că președinții de filiale se tem că s-ar putea să se inventeze anumite probleme pentru unii dintre ei.

Recent, Ludovic Orban le-a atras atenția celor din PNL, „care de două luni își bagă coada, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâini la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora și altora”, că nu ceadează. „Nu cedez (…), indiferent câți vor fi în jurul meu voi da bătălia până la capăt și voi da bătălia cu toată forța pe care o am, voi da bătălia pentru PNL, pentru România. Îmi doresc un PNL cu oameni pe propriile picioare, un PNL liber, care votează conform propriei conștiințe și conform propriei convingeri și discernământ”, a mai spus Ludovic Orban.

Rareș Bogdan a avut, luni, 2 august, o intervenție telefonică la Antena 3, făcând următoarele precizări: „Vă spun cu sinceritate că îmi pare foarte rău… Nu știu dacă acei oameni realizează cât de mult rău fac cu astfel de acuzații. Aceste acuzații sunt fără probe, sunt lansate în spațiul public, compromit bătălia din interiorul PNL. Fac rău PNL și aruncă o umbră de îndoială cu privire la competiția internă din cadrul PNL.”

„Am discutat cu mulți colegi și absolut toți, credeți-mă, inclusiv susținători ai domnului Orban, sunt extrem de revoltați față de astfel de afirmații. Din păcate, unii dintre colegii mei, inclusiv președintele PNL, au ales un drum care duce la prăpastie. Eu sper să revină la uzul rațiunii cât mai curând, pentru binele partidului”, a mai declarat Rareș Bogdan.

Citeşte şi: Moment jenant la conferința județeană de alegeri a PNL Prahova. Senatorul Roberta Anastase a căzut de pe scaun! – VIDEO
 

Citeste articolul pe RomaniaTV