9 februarie 11:19 PM

Abonare la google news

Acord între organizația Hams și partidul Fateh în privința alegerilor din Palestina, programate în lunile mai și iulie. Se va organiza un Tribunal Electoral

Islamiştii din organizaţia Hamas şi laicii din partidul Fatah au anunţat marţi, la Cairo, că au semnt un acord cu privire la o serie de aspecte ce vizează desfăşurarea alegerilor palestiniene ce vor fi organizate în lunile mai şi iulie, primele în ultimii 15 ani.

Acordul prevede înfiinţarea unui „tribunal electoral”, un subiect cheie al negocierilor de la Cairo, precum şi angajamentul de a se asigura respectarea ‘libertăţilor publice’ în perioada campaniilor electorale şi a scrutinului, conform unui comunicat dat publicităţii de Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, informează AFP, conform Agerpres.

Într-o declaraţie comună, toate facţiunile palestiniene adunate în capitala egipteană, inclusiv Hamas şi Fatah, au fost de acord să ‘respecte datele alegerilor (anunţate de preşedinţia palestiniană), organizarea acestora în Ierusalim, Cisiordania şi Fâşia Gaza, să le respecte şi să le accepte rezultatele’.

Într-un alt comunicat, Jibril Rajoub, şeful delegaţiei Fatah la Cairo, a salutat acordul privind o ‘foaie de parcurs’ pentru alegeri care, în opinia sa, dovedeşte ‘unitatea palestiniană’.

Preşedintele Mahmoud Abbas a semnat pe 15 ianuarie, cu câteva zile înainte ca Joe Biden să devină preşedinte al SUA, un decret privind desfăşurarea de alegeri legislative şi prezidenţiale în mai, respectiv iulie, primul scrutin organizat din 2005.

Această decizie a fost interpretată de analişti drept o modalitate pentru palestinieni de a dobândi legitimitate, de a vorbi cu o singură voce pentru a relua contactele cu SUA, întrerupte în 2017, după ce administraţia Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, anunţând apoi un plan ce prevede anexarea unor părţi din Cisiordania de către statul evreu.

Deoarece palestinienii sunt împărţiţi în două administraţii, cea a Hamas, care controlează Fâşia Gaza, şi cea a Autorităţii Naţionale Palestiniene, în mâinile Fatah din Cisiordania ocupată, a fost necesar ca cele două părţi să convină asupra unor mecanisme care să permită organizarea alegerilor.

Una din mize a vizat entitatea juridică care ar trebui să valideze rezultatele scrutinului în cazul în care ar exista litigii. În acest sens, facţiunile palestiniene au convenit la Cairo cu privire la principiul unui ‘tribunal electoral consensual’ fără a defini însă, deocamdată, aspectele sale practice.

Noi discuţii sunt programate pentru luna martie la Cairo, a anunţat Hamas, comform Agerpres.

Sursa: Paletsina/Facebook


Sursa: G4Media