Abonare la google news

Accidentul de pe DN 79A, soldat cu un mort și doi răniți, a fost provocat de o femeie care a intrat pe contrasens

Accidentul produs marţi seara pe DN 79A, în zona localităţii Gurahonţ, soldat cu un mort şi doi răniţi, a fost provocat de o femeie care a intrat cu maşina pe contrasens, potrivit agerpres.ro.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţia Judeţean (IPJ) Arad, o femeie de 55 de ani a condus un autoturism dinspre Gurahonţ spre Pleşcuţa, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani.

„În urma impactului, a decedat o femeie de 43 de ani, pasageră în primul autoturism, fiind răniţi conducătoarea autoturismului şi un minor, pasager în acelaşi autoturism. Conducătorul celuilalt autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Arad.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citeste articolul pe Stiripesurse