luni 24 mai 1:06 PM

Abonare la google news

Accident rutier în judeţul Vâlcea. Patru persoane au fost rănite, după ce 7 maşini s-au izbit


Accident rutier grav în România. Luni, 24 mai 2021, un carambol cu patru maşini şi trei TIR-uri a avut loc pe Valea Oltului. În urma evenimentului nefericit, patru oameni au fost răniţi.


„Trei autocamioane şi patru autoturisme au fost implicate într-o coliziune produsă pe DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Câineni din judeţul Vâlcea”, au transmis autorităţile.

Două victime au suferit un atac de panică, după carambolul cu 7 maşini din Valea Oltului

În urma impactului, patru persoane au fost rănite, fiind în evaluare medicală la faţa locului, urmând să se stabilească câte vor necesita transportul la unitatea medicală.

Patru persoane sunt evaluate medical, au leziuni uşoare, două victime au doar atac de panică, a declarat Ramona Tudor, comisar-şef Infotrafic, luni, la Antena 3.

Circulaţia a fost întreruptă pe ambele sensuri

Conform autorităţilor, circulaţia rutieră este întreruptă în ambele sensuri, urmând să fie demarate cercetări la faţa locului, pentru a se stabili cum a avut loc accidentul.

Urmează apoi să se audieze persoane implicate în accident, a mai precizat reprezentantul Infotrafic.

“Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 237+400, în zona localității Câineni, județul Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate trei autocamioane și patru autoturisme. Impactul s-a soldat cu rănirea ușoară a patru persoane. Circulația este întreruptă în ambele sensuri”, a anunțat Centrul Infotrafic.

Un alt carambol a fost produs de un bărbat din Brașov

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a lovit 12 maşini pe o stradă din Braşov. După ce bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea mai multor probe, medicii au constatat că bărbatul consumase băuturi alcoolice, dar şi  substanţe interzise.

Pe strada Nucului din Braşov, acolo unde a avariat 12 maşini care erau parcate regulamentar, din fericire nu s-au înregistrat victime. Oamenii legi au deschis un dosar penal pe numele bucureșteanului.

„Conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism. Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a spus comisarul Alina Maria Ivan, de la Poliția Brașov.

Un bărbat din Botoşani băut şi fără permis s-a urcat

Tot mai multe persoane se urcă la volanul maşinii fără a avea în posesie permisul de conducere sau sub influenţa substanţelor interzise. Un incident similar cu cel din Braşov atunci când un bucureștean a avariat mai multe maşini fiind sub influenţa substanţelor interzise şi fără permis de conducere, s-a produs şi în Botoşani. Un bărbat s-a urcat la volanul maşinii fără de a deţine permisul de conducere şi băut. Bărbatul a intrat în capul unui pod, iar după ce a produs acest accident bărbatul a adormit.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 39 de ani, din comună Bălușeni. Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanții IPJ Botoșani.

Bzi.ro