Abonare la google news

A treia doză de vaccin Pfizer restabileşte protecţia împotriva COVID la 95%

Studiile în desfăşurare ale Pfizer au arătat că la 4-6 luni de la a doua doză, eficacitatea vaccinului împotriva infectărilor simptomatice scade de la un maxim de 95% la 84%.

FDA a publicat miercuri rezultatele studiilor în contextul în care agenţia se confruntă cu presiuni din partea administraţiei Biden pentru a autoriza cea de-a treia doză de vaccin pentru populaţia generală încă de săptămâna viitoare. Datele au fost colectate de la 1 iulie până la 30 august, când varianta Delta era în creştere în toată ţara. Pfizer a spus că datele din programul de vaccinare din Israel, prima ţară care a început imunizarea populaţiei cu cea de-a treia doză, arată că o a treia doză „are aceleaşi reacţii adverse similare cu cele observate la a doua şi restabileşte niveluri ridicate de protecţie împotriva infectărilor simptomatice (revine la aproximativ 95% protecţie)”. 

 

Pe baza acestora, Pfizer a spus că „solicită acordarea unei doze de rapel din vaccinul Pfizer administrat intramuscular la aproximativ 6 luni după doza 2 la persoanele cu vârsta peste 16 ani”. De asemenea, compania a inclus date dintr-un studiu de fază 3, pe aproximativ 300 de persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 55 de ani, arată libertatea.ro. O treime dintre participanţi erau supraponderali, iar o treime erau obezi, conform documentelor. 

 

Guvernul SUA a anunţat în august că cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID va fi administrată din 20 septembrie americanilor pentru care au trecut opt luni de la a doua doză de vaccin anti-COVID, însă decizia administrării acestei a treia doze de consolidare depinde de autorizarea pe care trebuie să o dea FDA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul