Abonare la google news

A murit eurodeputatul olandez Hans van Baalen, lider al grupului ALDE

Eurodeputatul olandez Hans van Baalen, liderul partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), a murit în urma unei maladii, la vârsta de 60 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al familiei, scrie AFP.

Hans van Baale suferea de o maladie incurabilă

‘Hans van Baalen a decedat într-un spital din Rotterdam după o scurtă maladie’, a relatat ANP, citându-l pe purtătorul de cuvânt. Van Baalen era membru în Parlamentul European de 10 ani şi preşedinte al ALDE din 2015.

Citeste si:  UE și China au ajuns la cuțite, după boicotarea firmelor europene. „Mai primiți vreun ban de la poporul chinez? Nu mai primiți nimic!”

În trecut fusese deputat în parlamentul olandez între 1999-2002 şi 2003-2009. Era specializat în probleme de securitate, apărare şi afaceri externe. Van Baalen era o figură importantă a formaţiunii de centru-dreapta VVD (Partidul popular pentru libertate şi democraţie) a premierului olandez Mark Rutte, care s-a declarat ‘afectat’ de dispariţia colegului său.

‘Lucram împreună din 1993. Hans a jucat un rol decisiv în creşterea enormă a grupului liberal în Parlamentul European. Am preţuit prietenia noastră’, a scris Rutte pe Twitter. ‘Profund întristat să aflu despre decesul lui Hans van Baalen. O zi tristă pentru partidul ALDE pe care îl conducea cu angajament şi devotament’, a transmis Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

Citeste si:  Tudorel Toader face public un ”mesaj telefonic” din aprilie 2019, în care Marian Oprişan îi reproşa că nu a promovat OUG pentru graţiere şi amnistie şi nici pentru modificarea Codurilor penale

Și Dacian Cioloş, preşedintele grupului Renew Europe (centrişti şi liberali) din PE, s-a declarat pe Twitter ‘şocat de decesul tragic’ al lui Van Baalen. ‘Hans conducea mişcarea liberală ‘în Europa şi ‘va lipsi întregii familii liberale’, a afirmat Cioloş. Hans Van Baalen a fost între 2009-2014 şi preşedinte al Liberal International, federaţia care îi reuneşte pe liberalii din toată lumea.

Citeste articolul pe Gandul

Citeste si:  Plouă într-o stație nouă de metrou. Reprezentanții Metrorex: Este un deranjament tehnic și se intervine