31 ianuarie 4:37 PM

Abonare la google news

A fost înregistrat încă un deces la „Matei Balș”. O pacientă de 67 de ani s-a stins din viață

Ministerul Sănătății a anunțat un nou deces în cadrul pacienților de la Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. O pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost internată la un etaj superior al pavilionului care a fost afectat de incendiu, a decedat.

Se pare că pacienta era diagnosticată cu o formă severă a infecție cu virusul SARS-CoV-2, dar stabilă, și prezenta comorbidități. Conform informării primite de Ministerul Sănătății, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o secție ATI a aceluiași spital. (CITEȘTE ȘI: NOI DETALII IES LA IVEALĂ DIN ANCHETA DE LA MATEI BALȘ. ASISTENTA ȘEFĂ „ÎN SALOANE ERA FRIG”)

Pacienta s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată. Însă, din păcate, a decedat în această dimineață. În cazul femeii de 67 de ani o ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Cauzele incendiului de la Matei Balș

Pentru moment nu a fost stabilită cauza incendiului ce a cuprins unitatea medicală. Potrivit Digi24.ro, martorii vorbesc despre prize suprasolicitate și despre o mască de oxigen lăsată prea aproape de calorifer. (VEZI ȘI: A FOST IDENTIFICATĂ PRIMA PERSOANĂ CARE A MURIT ÎN URMA INFERNULUI IZBUCNIT LA “MATEI BALȘ”. FAMILIILE CELOR DECEDAȚI, CHEMATE LA INML)

Anchetatorii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele ce au dus la pornirea flăcărilor. Ipotezele apărute după primele audiere sunt multiple, de la suprasolicitarea instalației electrice la folosirea greșită a oxigenului de către un pacient.

În acest caz, numărul victimelor a ajuns la șase, după ce un bărbat de 70 de ani a cărui stare de sănătate era fragilă din cauza COVID-19 a murit la Spitalul Universitar, sâmbăta.

Sursa: Cancan