Abonare la google news

A apărut primul număr SAPIO, revista de cultură, știință și opinie a tineretului secolului XXI

A apărut primul număr al revistei SAPIO, publicație dedicată tuturor tinerilor care sunt pasionați de știință, cultură și literatură.

Potrivit celor care coordonează acest proiect, revista SAPIO va contribui la viziunea lucidă a tinerilor, din perspectivă culturală, științifică și digitală. Primul număr al revistei este semnat de către personalități importante din zona educației, dar și de tineri scriitori, cu precădere din zona poeziei. SAPIO este o revistă de cultură, știință și opinie, având rol educativ, cu distribuire în rândul instituțiilor culturale și de învățământ din România și Republica Moldova.

Acest proiect este fondat de către scriitorul și muzicianul Claudiu Dumitrache, acesta fiind sprijinit de diferite instituții și asociații. Primul număr a apărut sub egida Asociației Paradigme Educaționale și Euro Education Federation, acestea funcționând prin programul EPALE al Comisiei Europene.

Revista SAPIO este deschisă tuturor elevilor, profesorilor, scriitorilor și cercetătorilor care doresc să publice diferite lucrări, creații sau opinii, cu scopul de a fi citite de tinerii secolului XXI.

Sumarul primului număr al revistei SAPIO

  • Ioan-Aurel Pop – Computerul și limba latină, paginile 3-5;
  • Claudiu Dumitrache – Se va distruge luciditatea poporului, paginile 6-7;
  • Nicolae Florentin Streche – Eminescu, între detractori și salvatori, paginile 8-16;
  • Maria Ivanov, Claudiu Dumitrache – Dialog, paginile 17-19;
  • Institutul Monroe România, Psih. Ritta Nicoară – despre Hemi-Sync, paginile 20-23;
  • Poeziile SAPIO: Stamate Constantin, Ștefan-Tudor Baciu, Elena Trîncă, Adrian Artene, paginile 24-27;
  • Nicolae Dabija – Despre un popor divinizat de zei, paginile 28-29;
  • Nicolae Florentin Streche – Ovidiu Răduță sau genialitatea nimicului, paginile 29-32;
  • Claudiu Dumitrache – Dispărem odată cu noaptea, paginile 33-34;
  • Poeziile SAPIO: Radmila Popovici, Bianca Alexandra Necula, paginile 34-37;
  • Maria Ivanov – Balada Meșterul Manole de Vasile Alecsandri în raport cu psihologia poporului român, paginile 38-40;
  • +recomandări de carte și film.

Citeste articolul pe Gandul