sâmbătă 11 septembrie 6:24 PM

Abonare la google news

9/11 sau despre ura absolută

„Iubim moartea mai mult decât iubiți voi viața” este mantra terorismului.


Este afirmarea unui hiatus ontologic – o împărțire fundamentală menită să justifice, să raționalizeze iraționalul. Radicalismul cultivă iconoclasmul cultural, austeritatea discursului public. Dorește anihilarea memoriei colective și rescrierea ei după un model de istorie artificială, recitată psalmic; o istorie ca un proces penal în care înfăptuirea dreptății presupune sentințe absolute. Acest demers de demolare identitară este descris într-unul din ghidurle de recrutare ale unei organizații teroriste din Marea Britanie: ,,Atunci când vom descinde pe străzile din Londra, Paris sau Washington, nu doar că vom vărsa sânge dar vă vom dărâma statuile, vă vom șterge istoria, și, poate cel mai dureros lucru, vă vom converti copiii, care vor ajunge să slăvească numele nostru și să îl blesteme pe cel al propriilor lor strămoși.”

Numele – drept consacrare a propriei identități și origini- se vrea a fi îngropat în uitare. Până la urmă ștergerea memoriei colective reprezintă anihilarea totală. Și să ne amintim că celebrarea victoriei absolute a ISIS în Siria a fost distrugerea orașului antic Palmira.


A ucide fără discriminare este un act irațional de negare definitivă a celuilalt; o condamnare in integrum a umanității, a vieții. Dar, în același timp, o afirmare a superiorității morale a teroristului, ceea ce îl califică să facă acest gest abisal. Celebrarea morții presupune distilarea urii și cufundarea totală în anomia absolută rezultată. Orice chicot, orice pulsiune a vieții trezește repulsie și trebuie suprimată. Teroristul are o anafilaxie totală la viața. Comiterea unui act terorist sinucigaș presupune sinuciderea ontologică anterioară actului propriu-zis; renunțarea totală și asumată la propria existență și, odată cu aruncarea în neant, renunțarea la povara consecințelor morale ale gestului. Martirizarea prin sinucidere este partea centrală a coregrafiei terorii, nicidecum un produs implicit, inevitabil. Nihilismul este finalitatea în sine. Fundamentalistul este un monolit cognitiv; opac, impermeabil la argument, la alternative, la nuanțe. Pentru el apostazia, blasfemia nu sunt opinii asumate intim ci crime ale gândirii pentru care sentința este moartea. Relativismul cultural este o insultă iar cenzura în sine este o datorie. Delictul de opinie corespunde unui articol de Cod Penal.

Umberto Eco ne învață că intoleranța – materia primă din care se plămădește fundamentalismul – are rădăcini biologice. Urâm instinctual diferența. Detestăm reflex alteritatea. Iar toleranța se deprinde, se cultivă. Suntem captivii acestei biologii ale tribalismului și suntem condamnați să o transcendem pentru a fi parte a unei societăți tolerante și diverse; o societate în care celălalt există autonom, are drepturi și libertăți care nu pot fi negate, este liber.

Poate ceea ce 9/11 lasă ca moștenire este tocmai datoria noastră de a nu uita.

Uitând esența atentatelor din 11 septembrie 2011, riscăm să uităm- și, pe cale de consecință- să reproducem, păstrând proporțiile, comportamente sociale care derivă din extremism, din convingerea că ceea ce e diferit este implicit rău, antagonic, și trebuie fie convertit, fie anihilat. Pumnul fizic sau metaforic ridicat în aer în numele unor convingeri care ies din sfera raționalului; negarea oricărei forme de evoluție socială sau științifică în numele acelorași convingeri iraționale reprezintă un pericol constant care naște intoleranță, segregare și extremism.

Avem datoria de a nu uita. De a înțelege și a metaboliza ceea ce s-a întâmplat în acea sumbră zi. Poate amnezia este crima absolută.


Digi24.ro


Stirile.eu