1 ianuarie 1:29 PM

Abonare la google news

3.938 de noi cazuri de infectare cu noul Coronavirus. 74 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.938 de noi cazuri de infectare cu Coronavirus. Au fost înregistrate, de asemenea, 74 de decese, numărul total al persoanelor infectate cu Covid care și-au pierdut viața fiind de 15.841 de la debutul pandemiei.

În intervalul 31.12.2020 (10:00) – 01.01.2021 (10:00) au decedat 48 bărbați și 26 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.734. Dintre acestea, 1.111 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.813.406 teste. Dintre acestea, 15.953 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 10.272 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.681 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 32.102 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.007 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.264 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.262 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 260 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 31 decembrie 2020, 3.890 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 806.792 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

12284

37

1,8

2.

Arad

14054

70

1,37

3.

Argeș

18653

83

1,86

4.

Bacău

16373

74

1,37

5.

Bihor

17769

80

1,88

6.

Bistrița-Năsăud

7393

58

1,63

7.

Botoșani

8256

36

1,5

8.

Brașov

25325

129

2,8

9.

Brăila

8263

39

2,43

10.

Buzău

8290

56

1,06

11.

Caraș-Severin

6424

44

1,71

12.

Călărași

6316

41

1,42

13.

Cluj

29797

98

3,16

14.

Constanța

26269

144

2,89

15.

Covasna

5044

22

0,85

16.

Dâmbovița

14688

40

1,51

17.

Dolj

15238

112

1,28

18.

Galați

15951

71

2,09

19.

Giurgiu

6302

4

1,73

20.

Gorj

5067

16

0,58

21.

Harghita

5330

14

0,41

22.

Hunedoara

11718

128

1,38

23.

Ialomița

6773

33

2,01

24.

Iași

27361

238

1,02

25.

Ilfov

24065

206

4,65

26.

Maramureș

10654

52

1,51

27.

Mehedinți

5016

23

1,27

28.

Mureș

15084

54

1,37

29.

Neamț

11064

120

1,04

30.

Olt

9455

46

0,77

31.

Prahova

24009

85

1,53

32.

Satu Mare

7033

39

1,07

33.

Sălaj

6223

49

1,01

34.

Sibiu

17014

84

1,52

35.

Suceava

15726

50

1,17

36.

Teleorman

7755

81

2,16

37.

Timiș

26098

182

3,36

38.

Tulcea

5395

45

1,6

39.

Vaslui

10392

57

1,78

40.

Vâlcea

9856

67

1,37

41.

Vrancea

7111

17

0,69

42.

Mun. București

101489

435

3,85

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

3824*

579

TOTAL

636.201

3.938

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 536 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

12

2

ARAD

10

3

ARGEŞ

12

4

BACĂU

9

5

BIHOR

8

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

5

7

BOTOŞANI

8

8

BRĂILA

3

9

BRAŞOV

19

10

BUZĂU

11

11

CĂLĂRAŞI

2

12

CARAŞ-SEVERIN

8

13

CLUJ

30

14

CONSTANŢA

15

15

COVASNA

3

16

DÂMBOVIŢA

17

17

DOLJ

5

18

GALAŢI

19

19

GIURGIU

5

20

GORJ

13

21

HARGHITA

5

22

HUNEDOARA

12

23

IALOMIŢA

4

24

IAŞI

32

25

ILFOV

18

26

MARAMUREŞ

3

27

MEHEDINŢI

3

28

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

71

29

MUREŞ

6

30

NEAMŢ

36

31

OLT

11

32

PRAHOVA

7

33

SĂLAJ

5

34

SATU MARE

12

35

SIBIU

14

36

SUCEAVA

17

37

TELEORMAN

22

38

TIMIŞ

21

39

TULCEA

8

40

VÂLCEA

6

41

VASLUI

15

42

VRANCEA

4

Total

536

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.063 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.290 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.085 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan și Federația Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 130 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

În continuare, situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

Până la data de 31 decembrie 2020, au fost raportate 17.348.389de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări vor fi actualizate săptămânal.   

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați,   continuă să fie actualizate zilnic.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Franţa     

2.562.646(+89.292)

  63.109(+2.560)

    200.142     (+1.176)

Regatul Unit

2.329.730(+289.583)

 71.109(+3.708)

        5.479         (+65)

Italia

2.047.696 (+94.511)

 71.925(+3.126)

1.463.111    (+17.421)

Spania

1.879.413(+60.164)

 50.122  (+862)

    150.376         – 

Germania

1.651.834(+141.182)            

  30.126(+3.851)

1.350.708      (+4.756)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en) 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 31 DECEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

80.316.555  (+4.213.131)

1.770.695  (+75.978)

47.010.049    (+278.509) 

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

** datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 25 – 30 decembrie 2020, cu excepția celor de la categoriile cetățenilor vindecați, care reprezintă numărul de cazuri raportate în intervalul 30-31 decembrie 2020.

*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Sursa: Grupul de Comunicare Strategica

Sursa foto: Guvernul României


Sursa: G4Media